chestii scrise.

Introspecție

2012-02-13T15:33:00.000-08:00

Am anulat fiecare moment când am vrut să fiu acolo și am fost aici, fiecare cineva care trebuia să fie altcineva, fiecare joc de flori-fete-sau-băieți care trebuia să fie bridge și fiecare azi care a fost mâine sau ieri care trebuia să fie poimâine. Oricum majoritatea timpului suntem plecați. Unde suntem?
Nici nu știm unde suntem.
Unde suntem când dă cafeaua în foc? Sau când ouăle fierte ies prea tari? Când ești un bou egoist unde ești? Nu că ar conta, pentru că că am anulat fiecare cafea dată în foc și fiecare moment penibil de genul ăsta. Am șters fiecare ușă de tren pe care am primit-o în suflet ca pe un portal spre absolut; le-am eliminat din istorie pur și simplu cu buretele de sârmă cu care dezlipești spaghetele arse de oală.

Le-am îngropat cum a îngropat zăpada asta ghidușă toate culorile mele preferate.
Vorba vine.

Vortexul din mine și din tine

2012-02-01T09:44:00.001-08:00

Nu furnizăm recompense pentru că ești, salarii transparente pentru că respiri sau că mai strănuți din când în când. Nimeni nu aplaudă, nimeni nu se bucură. Printr-o eroare de calcul, sau mai multe, apar la tine constante care variază, timpi greșiți, parametrii stabiliți de-a dreptul aiurea - te-ai băgat într-o treabă ciudată, dar e vina ta; te trezești dimineața după ce ai visat galaxii și praf de pușcă; papucii îi ai sub pat, te duci și te speli pe dinți ca un sistem ce ești, un sistem conștient desigur, cu poziția geografică cel puțin ambiguă, nesatisfăcătoare, ireală. O poziție geografică ce îndeamnă la cartofi prăjiți și pulpe de pui cu mirodenii, shaorme supradimensionale și ardei grași modificați genetic. Apoi fără frică sau rețineri de vreun fel te iei la întrecere cu umbrele de lângă tine, ajungi în centru, o iei pe străduțe, ocolești parcuri, lacuri, mașini, măslini, doar ca să nu stai pe loc, dar nici nu-ți dai seama că mergi înapoi (asta se datorează tot poziției geografiece cu date insuficiente), mai faci o vizită dentistului și-l rogi să-ți mai pună o mână în ghips, sau mai aluneci pe vreo scară de autobuz numai ca să aterizezi cu falca într-o bucată de metal care să-ți trimită doi sau trei dinți în exteriorul gurii.

Acest vortex trivial, plin de surprize, caracterizat prin apoteoza nimicului, această adunătură de ecuații fără soluție și de marionete cu nasul roșu ce-și au concluzia în cearcăne, deseori lacrimi, sau pahare sparte pare să fie tare inversuant. Acum e deja dezlănțuit și nimeni nu îndrăznește să tragă de manetă, pentru că în orice moment cineva s-ar putea trezi cu o vacă pe acoperiș ca în sezonul uraganelor. Nimeni nu vrea asta, și nimeni nu vrea nici să tragă cortina, că e oricum distractiv până la urmă. Gloanțe, clape, pumni picioare, săgeți cu venin, țepe și alte elemente de genul ăsta, da, sigur că se trag. Plutesc deasupra ta ca frunzele pe cracă si tu ești trunchiul.

Ciudat că acest vortex își dă startul în fiecare dimineață, imediat după ce deschizi ochii, după ce îți intră lumina în ochi și faci prima mișcare spre papuci. Te pătrunde prin fiecare por, ceva ce ți-ai dori mai puțin decât să mănânci spanac cu ouă la prânz, ceva ce nu ți-ai dori să ți se intâmple deloc, dar se intamplă și nu ai ce să faci decât să te supui, ca în fața a milioane și milioane de ace subțiri care vin spre tine, pe care nu poți să le oprești, atât de mici că nici nu poți să le vezi și de care nu ai cum să fugi- nu că te-ai gândi să fugi, că nici n-ai avea timp de așa ceva. Nu e timp de acomodare, de metamorfoză, te lovește într-o nanosecundă cred. Sau mai puțin. Depinde cât durează o clipită pentru ochii tăi căprui. Cei care fură inima oricui. Te lovește oricum repede și devii demonic, fără control, omorând pe oricine stă între tine și cafeaua de dimineață. Zece oglinzi de ți-ar sta în față și tot nu ai realiza ce monstru ești dimineața, cu dinții alungiți, galbeni și ascuțiți.

Ce-mi place mie cel mai mult la tine, monstru dependent de cofeină ce ești, e că nu știu cum anume, sau de ce, dar când îți închizi la loc ochii, lângă razele îmbibate cu lună de pe pernă, totul este exact așa cum ar trebui să fie.

Să dormim mai des, zic.

Ileana

2012-01-26T14:18:00.000-08:00

Ileana.

Ileana, Ileana...

Ce specimen, ce caracter...
Ileana niciodată nu ia ce vrea. Ileana mereu așteaptă. Dacă așteaptă mai mult crede că se bucură mai tare. Dar oricât așteaptă, negreșit ceea ce vrea odată și-odată tot îi apare dinainte. De parcă are un magnet cu puteri incomensurabile, un magnet care atrage și plastic și copaci și iubire și porțelan și din păcate și tristețe, toate ajung în mâinile ei. Cu tristețe cu tot, că îmi pare că chiar îi place.

O vrăjitoare asta mică. Nu știu ce face și cum face, că dacă o vezi în tramvai într-o zi, dimineața după 10 minute după ce s-a trezit din somn, nu te-ai aștepta să abia asemenea puteri. E îngrijită, își tăie vârfurile despicate o dată pe lună, nu se uită prea des în oglindă, se îmbracă în culori șterse. Nici nu sunt prea multe de zis despre ea aici. O fată blondă cu pupile zburătoare, care se lipesc de pereți, de sacourile trecătorilor, de magazinele cu dulciuri, de controlori încruntați și de gândăcei rătăciți prin crăpăturile dintre borduri. Și de altele.

Și când e tristă Ileana, ți se rupe sufletul în atâtea bucăți că oricum n-ai avea răbdare să le numeri. Îți vine să iei cel mai mare cuțit din bucătărie și să i-l înfigi exact în inimă că să-i curmi suferința. Are un stil de a sta așa cocoșată, îndurerată, se aruncă cu mintea de pe blocuri înalte de unde distanța până jos e infinită, dacă nu e finită și oricum, chiar dacă ar fi, când ar ajunge la capăt, s-ar înmuia asfaltul ca să-i atenueze căderea numai ca să o trimită înapoi pe bloc, ca-n filme și de-acolo să poată sări iar, ca să ajungă pe marginea acoperișului iar și ca să cadă iar și iar și iar.

Dar și când e fericită Ileana! Atunci e treaba treabă. Atunci nici un cred că este blondă. Se transformă în roșcată înfocată cu pistrui mulți și cu zâmbetul din Australia până-n Chile. Dacă e fericită Ileana într-o zi și calcă pe iarbă, îi ies orhidee pe sub talpă și dacă în același timp stă rezemată de un copac din scorburi răsar bujori și dacă se mai întâmplă să se și scarpine la ureche într-unul din momentele următoare, de undeva o frezie țâșnește. Până la urmă ajunge Ileana să arate ca un tufiș ambulant. Un tufiș ambulant minunat.

În orice caz, nu știu cum s-o îmbrac cel mai bine în cuvinte pe Ileana dar ceva ce pot să vă spun este că nu e genul de om care doarme ca să se trezească sau care vine ca să plece.

E o figură fata asta, o fantomă, un gref într-un mesteacăn.

Și boabe de cafea pe o felie de portocală.

Dimineața pe răcoare/ Sunny D and rum, yum yum!

2012-01-24T01:05:00.000-08:00

M-am gândit eu mai bine și am ajuns la concluzia că am nevoie de o vacanță. Dar o vacanță adevărată, cu nisip și hamace în copaci și băuturi colorate cu umbreluțe. O apă să mai fie undeva pe aproape cu pești zâmbitori care nu stau se gândească la sintaxă și care dau veseli din cozi mereu. Într-un loc unde-ți zboară berzele pe la urechi și unde mereu e soare, nimic nu se termină și totul începe, unde norii sunt pufoși și albi și unde dimineața vin vacile să pască lângă hamacul tău. Nici nu mi se pare că cer așa de multe până la urmă. Pentru că serios, chiar așa, două mâini am și eu, DOUĂ și cu ele trebuie să fac totul și pur și simplu sunt extenuate. Așa au obosit de la atâta făcut ordine pe birou și pus fulare în jurul gâturilor goale de februarie și întins banii la abonamente legat șireturi apăsat litere la tastatură, curățat portocale, întins pixuri pe foi, pixuri inutile care se termină mereu și de la atâta spălat pe dinți mototolit hârtii, deschis frigiderul și tras fermoare și deschis uși și făcut patul și de la luat în brațe și de la ținut ibrice și de la deschis sertare și de la închis sertare, de la scărpinat pe spate și aruncat cotoare la gunoi, de la nimerit posturi de radio de la răspuns la telefon au obosit, trebuie să le înțeleagă cineva și pe ele, că de la atâția ardei tăiați și aruncați în salată, de la întors pagini și ținut pieptanul, de la înfipt pioneze și de la băgat încărcătoare în priză, de la băgat cheia în ușă și gâdilat persoane dragi de la câte și mai câte altele au obosit și nimeni nu le consolează și pe ele, nimeni nu le bagă în seamă; tot eu ajung să le iau cu mine peste tot, ele poate nici nu vor să vină; poate vor și ele să stea acasă într-o zi, să mă lase-n plata mea și să zacă o zi întreagă în pat fără să facă nimic. Să se uite pe geam la toți ăștia înfofoliți care merg repede pe stradă cu glugile trase peste capete și să râdă și ele o dată, cu poftă, în sincron, să se simtă bine că nu sunt pe stradă. Că na, avem o relație specială, normal, dar nu e bine nici chiar așa să fim împreună mereu, avem nevoie de spațiu. Oricine știe asta. Așa că de-aia zic, poate ar trebui să le duc și eu undeva într-un loc special, unde să se simtă bine și să nu mai aibă nimic să-mi reproșeze, măcar o dată.

Unde-o fi locul ăla?
Să mi se prezinte, vreau să încep să organizez.

Supă la plic

2011-12-06T15:25:00.000-08:00

Degeaba ai tu flori în păr. Ce sunt ăia, crini? Degeaba, Ioana, Andreea, Ana, Cristina, Sânziana, Elena, Irina, Maria, Miruna. Degeaba, că tot o să arunc în tine cu bulgări de nămol, o să-ţi rup rochiţa aia aşa frumoasă, rochiţa minunată albă de sub care îţi ies picioarele subţiri albe; bietele picioare, o să fie pline de julituri, imediat, aşteaptă doar, o să te întrebe toţi dacă te urcai des în copaci când erai mică. O să-ţi deplasez rotula cum ştiu eu mai bine şi probabil că o să-ţi rup şi tibia. Cel puţin tibia. Păr frumos şi moale, ondulat peste umeri blond şi des. Cu crini în păr. Degeaba ai crini în păr!
Într-o seară o să mă transform în purice fermecat şi o să sar în paharul tău cu lapte cald de dinainte de culcare şi tu o să bei şi o să mă înghiţi. Eu voi fi un purice magic aşa că voi avea orice putere voi vrea. Voi vrea să am puterea de a reuşi să ies din stomacul tău şi de a mă sădi între plămânii tăi. O să rămân acolo o vreme, o să mă dezvolt, o să cresc în tine, o să tot cresc.
Da, o să crească, să ştii. Neaşteptat de mult pentru un purice care la început a fost ...cât un purice. O să crească până când o să ajungi mai grasă decât cea mai grasă grasă din cauză că puricele o să tot crească în tine. Şi într-o zi n-o să-ţi mai ajungă pielea, pentru că se va fi întins atât de mult din cauza puricelui. Şi în ziua aia, o să pocneşti, Ioana. O să pocneşti, Maria Iuliana. Roxana, o să pocneşti. O să pocneşti din degete, nu te speria. Nu vă speriaţi. Fetelor!
Degeaba te mişti ca într-un dans în faţa mea. Degeaba zbori pe muzica şi stai cu braţele deschise; spre cer, spre mine, spre oricine. Degeaba eşti firavă. Ţi-am spus deja că degeaba aluneci în chip de nisip într-o clepsidră goală mereu, eşti la corida de sezon şi de fapt nu eşti nisip. Nu am vrut să-ţi spun, dar eşti un taur, Ioana. M-ai auzit bine, Irina Corina. Eşti un taur şi toţi au venit aici ca să vadă pe unde ţâşneşte sângele mai frumos din tine. Aşa că nu-ţi mai îndoi coatele, nu te mai legăna, aici nu se dansează.
Ţi-ai lăsat şi unghiile lungi. Credeai că poţi să te aperi? De mine? Sau le-ai lăsat să crească doar ca să-ţi pară degetele mai lungi? Degeaba ai mâini frumoase, de ce nu înţelegi Bianca? Tu nu ai degete, ai copite, o dată şi pentru totdeauna. Nu te ascunde printre sălcii şi nu merge cu ochii plecaţi. Nu purta ochelari de soare iarna. Eşti cine ai vrut să fii.

Ce flori minunate ai în păr! Să fie oare cu putinţă ... sunt crini?

Povestea pixului necioplit

2011-11-25T15:33:00.000-08:00

Mă uit la o cană și cana se uită la un pix. Nu sunt sigură, dar parcă și pixul se uită cu niște ochi triști înapoi la mine. Ochi care-mi spun să nu ies azi din casă, să nu iau metroul și să nu mănânc mere, așa că am început să zbier la pixul nenorocit care încerca să-mi spună mie ce să fac și m-am îmbrăcat în parfum, am mers cu gândul și am mâncat comentarii. Le-am mestecat bine și a trecut repede ziua.

Oricum n-aș fi luat metroul.

Moment apoteotic

2011-11-19T12:58:00.000-08:00

Când mi-am intors buzunarele pe dos

Și m-am uitat mai bine la materialul ros

După ce am scăpat de ideile preconcepute

Si nu mi-a mai păsat de lucrurile neştiute

Înainte să-mi pun ochelarii bine pe nas

Și inainte să mai fac vreun pas,

Exact când bătea vântul mai tare

Dar când cerul incă mai zâmbea cu soare,

Când vrăbiuţa s-a oprit din ciripit

Și copilul gras din chicotit,

După ce pe un alt copil gras l-a ciupit,

Când acesta din urmă a râgâit,

Am găsit o hârtie mototolită

Prin materialul ros rătăcită,

O hârtie goală, verde,

Nu mi-a venit a crede!

Pe lângă hârtie a mai apărut

Un mamut.

Apoi, dupa ce am facut un pas

Și după ce mi-am pus ochelarii mai bine pe nas,

M-am mai uitat o dată la mamut,

Și mi-a venit să strănut.

Mâine și poimâine

2011-11-09T15:53:00.000-08:00

Stă Lupu pe un scaun, singuratic într-o cameră singuratică și nu se uită la nimic, se uită în gol și nu gândește, are mintea limpede. Își mai așterne fața în pumni din când în când și din când în când pune palma pe podea și mângâie covorul. Că ajunge la covor, stă într-un fel de balansoar și e solid, chiar gras; atât de gras că materialul aproape atinge covorul. Transpiră de parcă ar fi vară și pe față i se preling picături de transpirație ca lacrimile. Dar sunt și lacrimi așa că nici nu se mai disting. Ar putea la fel de bine să fie picături de ploaie din norul de apartament pe care îl are în loc de lustră de fapt.
E bogat Lupu, stă într-o casă imensă, are și ajutoare. Vine Nina să-i aducă un ceai acum, pe vremea asta cumplită. Norii din sufragerie încep să creeze probleme, ar fi cazul să se întoarcă și cu o găleată. Șchiopătează parcă, sau îi tremură mâinile pe tavă. 'Poftiți, cu fructe de padure' 'Ce, Nina? Pleacă.'Și pleacă. Rămâne Lupu iar singur în sufrageria udă, singuratic din nou în sufragerie, singur. Și se gândește Lupu, ce să schimbe, cum să facă, ce-a făcut, ce să facă. Până la urmă începe să fulgere și Nina să se îngrijoreze. Șterge din bălți, freacă la parchet, acum că n-o mai gonește, dar parcă degeaba. Se întorc norii, dacă pleacă și dacă nu, își cheamă și alți prieteni.
Lupu n-are răspunsuri și crede că e din cauza Ninei, că în loc să-i vină lui se duc la ea, pentru că e și ea în cameră. Așa că începe să o bată, își scoate cureaua și vrea să-i dea peste picioare dar o nimerește în cap și îi sar doi dinți din gură. Știrbă și cu sânge pe bărbie, pleacă din nou - se duce să aprindă soba de data asta. Dar știrbă și cu sânge pe ea, Lupu a avut dreptate, i-a furat răspunsurile, știe ce să facă și cu ce-a greșit. Închide ochii și vede ca-ntr-un vis Nina în bucătărie cum a uitat Lupu să-și ia copilul de la școală și cum nici o floare nu i-a luat soției de ziua ei. Floare ca floare dar nici un la mulți ani, nimic.
Acum Lupu e în pragul divorțului și Nina știe tot, vede tot ce s-a întâmplat, că era în sufragerie când a bătut-o Lupu cu cureaua, când i-a furat gândurile. Nici nu e supărată că a bătut-o, se simte vinovată chiar. Are un șorț alb, care nu e proaspăt spălat și de fapt e îngălbenit pe la margini. Vrea să-l ajute pe Lupu și se duce din nou în sufragerie unde acum e viscol. Trece cu greu de troienele de la ușă și acum mai are puțin și ajunge la Lupu, care e încă pe scaun, nemișcat, cu nasul roșu, așteptând de parcă fiecare fulg îi face bine; de parcă fiecare fulg îl ajută câte puțin să-și dea seama ce să facă pentru a face din nou totul bine. A ajuns Nina la scaun și vrea să-i ia pumnul lui Lupu în palmă, să-i zâmbească și să-i spună că totul va fi bine, că-l cunoaște și că pot vorbi în bucătărie, da, să meargă în bucătărie că acolo e bine, e uscat, și poate să-i facă ceai de mentă dacă nu-i place de fructe de pădure. Dar Lupu, cu fulgi de zăpadă în sprâncene, se încruntă și din nou vrea să o bată. Se uită ca turbat la ea și parcă nu știe cum să o atace. E înțepenit de frig și aproape îngropat, dar foarte amenințător. Mintea-i este tot goală, n-are soluții, n-are perspectivă, n-are context și e convins că totul se întâmplă din cauza Ninei. Așa că până la urmă se ridică din balansoarul confortabil, o ia pe Nina de mână și o izbește cu umărul de perete. I-a dizlocat umărul și săraca acum încearcă să scape dar e prea târziu și viscolul oricum o ține pe loc. Lupu face găuri în zăpadă cu picioarele, se duce la Nina și țipă la ea; îi spune să înțeleagă, să nu-l mai deranjeze, că o să-i facă și mai mult rău. Și dintr-o dată Nina deschide ochii larg, până aproape nu mai are pleoape și vede cum o să moară Lupu, cum se plimbă într-o grădină și se apleacă să miroasă un trandafir, dar o gâză i se urcă pe deget și încearcă să scape de ea că nu-i plac insectele de nici o culoare, dar nu e atent și se împiedică de un ghiveci. Cade și un lemn care iese din pământ, pe care se cățăra un pui de pom i se înfige chiar în inimă. Cu ochii larg deschiși vede Nina ziarul din mâna lui Lupu, în grădină, din data de 10 noiembrie. Încă n-a clipit. Lupu moare pe cale accidentală vede ea, cu ochii larg deschiși, din voința nimănui, fără motiv, dintr-o prostie monumentală.
Închide Nina ochii și își spune că mâine totul se va termina. Sau va începe să se termine.
Și când a plâns la înmormântarea lui Lupu și-a spus același lucru. Și-n ziua următoare la fel. Până când chiar s-a terminat. Și după ce s-a terminat și-a zis că poate o să înceapă din nou, așa că în ziua ce a urmat a putut să zică din nou același lucru, că va urma să înceapă să se termine.

V-ați uns pe suflet in ultimul timp?

2011-10-21T07:55:00.000-07:00

Da, cu unt de arahide. A fost minunat, mi-am hidratat sufletul, o grozăvenie. A doua zi am avut un suflet ca un fund de bebeluș. Au dispărut punctele negre toate, a fost un nou început.
Ce mai faceți, cu ce vă mai ocupați? Vă place peștele? Dar adevărul? Știința, muzica? Hai, spuneți-mi și mie, ce vă unge pe voi pe suflet?
Un tiramisu? Sau un tablou frumos, sau o casă cu piscină? Vă ofer variante, că voi nu vorbiți, tăceți mereu, va place liniștea. CE E CU ATÂTA LINIȘTE ?! Zgomotul nu vă unge suflețelul chiar deloc? Urlete și țipete. Nu zbiară nimeni, chiar și șoapta e prea zgomotoasă.
Să păstrăm sufletele la borcan,nu, acolo în cămară pe raftul cel mai de sus. Nu ajunge nimeni la raftul ăla, doar știți prea bine. Și nu se duce nimeni după scaunul din bucătărie ca să se urce pe el ca să se întindă să ... Nu, ce naiba. Nu se întâmplă. Lăsați, că acolo se mai pune și praf, un strat protector, să crească interesul și curiozitatea. O barieră cu care veți putea testa gradul de determinare al celor care vor avea curajul să scoată până la urmă capacul ăla nenorocit, înțepenit și ruginit. Puținii concurenți la jocul sufletului vostru care vă vor depăși barierele, ca sa descopere un miros de putrefacție si nori de tristeți sufletești care și-ar fi dorit să evadeze mai repede. Așteptați vă rog până se anunță marele câștigător, aveți răbdare. Oricum sufletul e nemuritor nu? Mai e timp. Avem morminte, avem pământ, unde vă grăbiți?
Liniștiți-vă, oameni buni și așezați-vă pe o canapea, frumos, cu capul între perne, uitați-vă pe geam la vrăbiuțe cât mai sunt, masați-vă picioarele, respirați și nu încetați să va gândiți la crema cu arahide! Face bine! Și în ultimă instanță, să nu uităm - zgomotul deranjează.
Acestea fiind spuse, consider că am trecut de prima etapă. Vă iau repede, că vă simt plictisiți. Cu certitudinea/incertitudinea cum stați? Piticeii de la mansardă? Adio și-un praz verde! După ce v-ați hotărât să urlați, să zbierați cu toată ființa până în momentul în care v-ați simțit corzile vocale cum vă ies pe nas, ar trebui să știți că acela este fix momentul când totul ar trebui să devină certitudine. Ai zbierat, nu mai poți să spui același lucru în șoaptă. Și dacă spui ce ai de zis întâi în șoaptă, nu mai merge să urli dup-aia același lucru, că oricum lumea e mai atentă la tine când vorbești în șoaptă. Iși coboară toți vocile să te audă pe tine; își ciulesc urechile la tine, omuleț cu vocea tremurândă de pe ultimul scaun din sală. Ce-ai spus? Ce? Vorbește mai tare, am prins 4 cuvinte și ideea generală, dar cum anume și prin ce procedeee ți-ai exprimat concepțiile? Incertitudinea se mișcă în bătăi de vânt și doar te păcălește . Te lasă să crezi că mai poate fi și altfel, când însă asta nu se poate, că nu poți opri materia în loc. Ce ai e scris pe hârtie, pe ochi, sau pe creier, pe copaci, pe cer cu litere din norișori, sau pe asfalt cu cretă, cu var, cu vopsea acrilica dacă vreți, sau cu... eu știu, suc de portocale. Aia e ce ai și e cert pentru tine. Mă unge pe suflet când îmi spuneți că certitudinea mea e o porcărie.
Mai departe, căței sau pisici? Ce vă unge pe suflet? Un rottweiler mic? Spuneți cățeii, va rog căței. Dar da, punctul trei- iluzii, speranțe, chestii de-astea? Mutați zile negre în locuri exotice, cu palmieri și nisip cald sub tălpi, zile de concediu fără sfârșit unde savurați cu ochi 'larg inchisi' raze de soare care vă trec prin haine, prin piele și țesuturi? Raze de soare care se duc direct la inimă? Vă ungeți pe suflet cu ele?

Vă lingeți pe degete apoi?

Acoustic Ladyland- Road of Bones

2011-09-26T14:32:00.000-07:00

Cayetano - Notre Dame

2011-09-26T14:29:00.000-07:00

Printre gene lipite apoi dezlipite și redezlipite, lipite la loc și din nedezlipibile, dezlipite din nou

2011-09-26T13:14:00.000-07:00

Iarăși pe spate, amestecată în lumini albăstrui și cearceafuri cu șoricei, cu picioarele goale și reci, îmi respir pe mână și îmi topesc fulgii de zăpada din pumn.
Cineva îmi trage o palmă peste frunte și mă întorc- îi dau și eu o palmă, cui o fi, că nu îmi pasă. Câteodată mă trezesc și doar vreau să dau palme. Mai ales cuiva care îmi dă o palmă. Poate o să-i dau chiar două. Dar ce chestie, nu nimeresc, că nu e nimeni acolo. Am lovit aer și am mișcat particule, dar piele n-am atins.
Acum mă trage de picior. Nu trebuie să plec nicăieri. N-am nimic de făcut, poate doar să spăl mormanul de vase care zbiară la mine de o săptămână. Dar am o zi întreagă, cine și de ce mă trage de picior? Ai merita un călcâi în gură, prietene. Dacă doar aș putea să te văd. Și mă zbat și iar mă bat cu aerul, mă gândesc că din 10 lovituri, una tot o să-l ia prin surprindere pe oaspetele nepoliticos. Dar degeaba, acum am transpirat și iese praf din cearceaful cu șoricei. Nu-mi place praful. Începe să-mi sară și somnul și nu trebuie să-l las, vreau să rămân aici, pe moale cu puf și cute de pernă. Să-i mai arunc un picior în scârbă, poate l-oi nimeri- dar nu prea tare să nu trezesc iar praful.
Să-mi lipesc genele la loc.
Mă gâdilă nesimțitul, și-a găsit altă activitate, mă gâdilăăjghjf!
Mă trage de degetul mic.
Îmi răsucește o șuviță pe deget.
Îmi da un cot în burtă.
Acum îmi ia tălpile, cred că le linge, nu știu ce dubios mi-a luat piciorul în brațe.
Mă lovește.
Îmi curge sânge.

CINE SUNTEȚI ȘI CE VREȚI LĂSAȚI-MĂ SĂ DORM SAU MĂCAR SĂ VISEZ .
Bestii!

Erik Satie - Gnossienne No. 1

2011-09-24T03:31:00.000-07:00

Despre dor si alte sentimente

2011-09-23T10:19:00.001-07:00

Cum umorul deriva din frica, atunci frica urmeaza sa creeze o legatura cu dorul: frica de dor. Nu stii ce este, e alt fel de frica decat cea de caini. Cand te proiectezi in viitor si veszi ca nu vei mai sta niciodata la masa cu omul cu carlionti si rasul zgomotos din fata ta. Niciodata. Iti lasa abonamentul de metrou si cartela de telefon pentru ca nu o sa mai aiba nevoie de ele, pentru ca pleaca pentru totdeauna. Si o bricheta, un desfacator de sticle in forma de picior si o poza cu o pictura de-a lui Michelangelo.
Existenta ceva-ului este prin opusul sau- ce bine e ca am atata tristete incat sa-mi pot imagina cum zbor de fericire cu aripi de bufnita expandate la infinit, cu gura care-mi taie urechile si cu limba pe afara, ca un caine prost care se bucura cand iti aduce batul inapoi.
Va multumesc tuturor pentru aceasta supa de sentimente !!! Ce sa ne mai proiectam in viitor, frica de dor si alte porcarii. Nu - hai sa traim in prezent - mi-a plecat aluna.
Sfarsit
Pa

...muie.

Cinci ani şi două luni

2011-09-16T00:06:00.000-07:00

-Mami ce-i aia controlizator?
-E un nene care-ţi verifică biletele.
-Aha.

-Şi-ţi cere bani dacă nu ai?
-Da.
-Mulţi?
-Da.
-Câţi?
-E, mulţi.
-1000 de euro?
-Nici chiar aşa.
-Atunci 300 de dolari?
-Mai puţini Rareş, dar tot mulţi.
-O sută de mii?
-Termină. Coborâm, hai!

Îngeri

2011-09-15T13:23:00.001-07:00

Cum numim specia care priveşte în ochi fără să clipească, pentru o eternitate sau mai multe, care râde cu ochii cu unghiile şi gura, specia care îşi impune să nu fie tristă niciodată? Cred că îngeri, de-aia zic. Şi nu vorbesc aceeaşi limbă. Nici nu trebuie să vorbească pentru a vorbi. Poartă luna pe post de pălărie, ca nişte domni adevăraţi şi când totul lângă ei se prăbuşeşte, stau pe spate cu un pai în gură într-o căruţă trasă de pisici. Dar se prăbuşeşte - şi eu şi îngerii ştim asta dar reciproc ne minţim şi atunci eu sar peste ei acolo, în fân, iau şi eu un pai în gură şi mă prefac că mergem spre soare şi nu spre explozii. Pe un drum cu pietre unde noaptea ne zboară bufniţe pe deasupra capului. Ne place să credem că nu ştim că ştim.
Pisicile aleargă spre locul unde sunt şi ceilalţi, alţi îngeri frumoşi care o să le hrănească cu peşte scăldat în apele cele mai pure ale planetei pentru efortul pe care îl vor fi depus. Şi când se gândesc la peştele acela, cu solzii lucioşi şi sănătoşi, ochii exoftalmici, sinceri şi împietriţi la gândul morţii- unei morţi crude, cu înotătoare perforate de canini de pisică - atunci aleargă şi mai repede. Li se lipesc mustăţile de frunte de la vânt şi se împiedică la o viteză ameţitoare, fără să mai ştie că au o căruţă cu îngeri de tras după ele. Aleargă din ce în ce mai repede să simtă peştele.
Şi eu când mă gândesc la soare măresc pasul. Îl măresc până nu mai pot să îl măresc.

N-avem titlu

2011-09-15T03:43:00.000-07:00

'Viata este o boală grea, în cele din urmă mortală, cu transmitere pe cale sexuala'. Ba nu, viaţa este un moment între două eternităţi. Ba nu, este o piesă ieftină de teatru. Un film prost. Poze cu timp. Mişcare.

Ce-mi plac teoriile voastre.
Să respirăm ...

E oră fixă

2011-08-28T08:53:00.000-07:00

Fără nici un fel de discuţie cred în orele fixe. Atât de des ne întâlnim încât sunt absolut sigură că cineva mă iubeşte la ora 14:00.

Cred că e bine că pe mine nu trebuie să mă aşteptaţi până când se zguduie pendula, nu?

Dacă eram pelican aveam cercei albaştri

2011-07-09T02:31:00.000-07:00

Svetlana este o fată aschilambică, îi ies umerii în afară, dar este atât de frumoasă. Are ochii mari şi negri, picioarele strâmbe şi degetele scurte. Nu prea se pricepe ea să mănânce cu trei rânduri de tacâmuri sau să îşi pună şervetul în poală la restaurant. Bea bere aproape zilnic şi fumează atât de mult încât în orice clipă te-ai putea aştepta să-i iasă fum din urechi, sau din palme, pe nas, prin tălpi, prin pori. Este mereu într-o ceaţă continuă, la propriu şi la figurat. Singurul lucru care mă deranjează la Svetlana este că mănâncă cu gura deschisă. La naiba, mereu îi zic că aud bucăţelele de carne cum se zbat în gura ei, dar nu mă ascultă. O văd cum îndeasă mâncare în gură şi începe să vorbească, apoi încerc din răsputeri să atenuez aterizarea unui fragment de roşie sau de pui pe pielea mea fină. Pielea mea de catifea, mânjită de mâncarea ei amestecată cu salivă! Ce oroare!
Într-o bună zi, o zi caldă, cu soarele roşu, m-am hotărât că aşa ceva nu se mai poate. Venise vremea ca Svetlana să înveţe bunele maniere. Am pus-o să meargă cu dicţionarul pe cap. Nici nu ştiu cum să povestesc ceea ce a urmat. Eram în camera mea. S-a împiedicat de un scaun cu un picior, la următorul pas s-a lovit cu celălalt de şifonier, apoi a pocnit peretele cu capul în timp ce ateriza în şpagat. Mâna stânga a reuşit să şi-o rupă, iar dreapta i-a rămas blocată între două rafturi din şifonier.
Ne-am uitat una la alta timp de 5 minute fără să ne spunem nimic. Amândouă am rămas ţintuite locului. Mâinile, picioarele, capul, ca mâinile, picioarele şi capul; dar peretele meu? Peretele meu nu avea să mai fie la fel niciodată.
Una peste alta, Svetlana a redevenit întreagă şi complet funcţională în scurt timp, dar ceva părea schimbat la ea. Parcă devenise conştientă de faptul că trebuie să mestece cu gura închisă. Deseori de atunci mi se părea chiar că încearcă să facă acest lucru. Degeaba însă, căci tot îmi cădeau codiţe de peşte din păr când ajungeam acasă, frunzuliţe de pătrunjel, sau punctuleţe de grăsime din salamul de sibiu pe care îl îndrăgea atât de mult.
De ziua mea mi-a cerut o pereche de cercei albaştri. Că am fost uimită este puţin spus. 'Nu' i-am răspuns. 'Cum adică?' m-a întrebat. 'Cum adică cum adică?' apoi nervoasă a întins arătătorul ei scurt scurt spre tabloul de deasupra patului şi a cerut o explicaţie. Tabloul înfăţişa un pelican ce îşi lua zborul de pe Clădirea Operei din Sydney. Pelicanul avea cercei albaştri. Mari şi rotunzi cât două cepe.
'El are voie să îi poarte. Are tot dreptul să mănânce cu gură deschisă, este animal.' i-am spus.
Voia să-mi zică 'ia mai du-te dracu''; sunt sigură, dar nu a apucat, căci în secundele următoare s-a transformat într-un pelican sub ochii mei. A zburat spre tablou, l-a ciugulit cu tact şi a furat cerceii albaştri.
Am rămas în continuare bună prietenă cu Svetlana, chiar şi după transformarea ei, însă nu a mai trecut o zi de atunci în care să mestece cu gura deschisă.
Chiar şi pelicanii pot mânca cu gura închisă! Tu, Svetlana de ce nu ai putut?

Când mărul a râs de pară

2011-05-24T11:32:00.000-07:00

A râs pentru că aşa a fost să fie. Ar fi putut să fie şi invers, dar nu a fost. De aceea, ca şi pară, te rog nu te mai gândi că ar fi putut fi şi invers, pentru că nu contează. Nu a fost aşa.
Oricum, atunci când a râs mărul de pară nu e de parcă s-a crăpat pământul în două, nu i-au căzut frunzele, nu i s-au dilatat fibrele, nu a căzut de pe creangă şi nici nu s-a transformat toată în cotor. Sau în broască. Sau într-un prinţ al întunericului, rău, urât şi prost. Poate, de fapt, ' a râde ' a fost doar un termen evaziv care să exprime ce a făcut mărul. Se poate doar să fi chicotit; orişicum dacă a chicotit nu e de parcă familia de pere a perei ar fi murit dintr-o dată într-o răzătoare. Mai râd şi merele.
Acum că asta e clar, să ne întoarcem- de ce, pentru numele mărului lui Adam te-ai gândi pentru o secundă că para ar fi putut râde de măr?~~Hai să ne gândim la ceea ce ar fi putut fi dar nu a fost, deci nu este.~~ Nu se schimbă nimic, para rămâne tot tristă că s-a râs de ea, o să mai râdă probabil şi alte mere de ea de acum înainte (laolaltă cu bananele şi toate celelalte fructe ce râd). Complet inutil deci să luăm în calcul această posibilitate. Nici pentru fericirea temporară a perei. Căci şi aceasta tot în tristeţe se va converti, pentru că până la urmă, mărul a râs de ea! În fond eu cred că para e de vină. Trebuie să înţelegeţi că a făcut ceva greşit. Cu mintea ei de pară.
În acest sens se pot aborda următoarele două exemple ale reputaţiei perelor în folclorul românesc: 1) A-i cădea cuiva para în gură = a obţine ceva fără efort 2) Când va face plopul pere şi răchita micşunele = niciodată. Aceste expresii, cu conotaţie negativă la adresa perelor (desigur, este clar că un măr nu şi-ar avea locul aici, merele nu cad în gură, iar plopul va face mai degrabă mere decât pere) duc cu gândul la faptul că trebuie să fi existat o pară originară, cândva, de care un măr a râs, cândva. De atunci para a fost o specie damnată, care până în ziua de azi nu a reuşit să îşi adune forţele, pentru a-şi stabili adevăratele valori, pentru a se apăra, deşi sigur a avut ocazia. Nu încape vorba să spun că de revoluţie nici nu s-a pus problema. Para pur şi simplu a acceptat, şi acceptă în continuare să fie batjocorită de acest 'măr'.

Şi atunci vă întreb pe voi, perelor, cu ce a greşit mărul?

*Eu nu cred că e prea târziu ca perele să-şi pună amprenta asupra Dicţionarului de Expresii Româneşti, într-un alt fel, pentru că eu totuşi cred in pere. Si dacă cred in pere- este alegerea mea!

Bine că eşti tu deştept

2011-05-04T04:42:00.000-07:00

Un elefant cu urechile foarte mici stă în faţa ta. Îl vezi?
ŞI CE DACĂ ELEFANŢII AU URECHILE MARI?!

Asta nu înseamnă că nu există.

Traseul unei picături de ploaie din Cosmos şi până pe fundul sticlei tale

2011-04-15T14:34:00.000-07:00

Plouă şi la ei. Şi durează cât o ridicare de sprânceană să îşi atingă destinaţia şi scopul fiecare picătură din fiecare nor de-acolo, de departe. Ar fi stupid să plouă cu câini şi pisici, cine inventează aşa vorbe? Sau poate plouă cu ce trebuie, de fiecare dată. Dar serios, majoritatea timpului plouă cu apă...
Aşa se face că uneori acea picătură din Marea Nordului care se va evapora, condensa şi elibera din strânsoarea norului pufos de deasupra unei căsuţe de turtă dulce va merge pe un drum stabilit, chiar şi când bate vântul, ajungând ulterior în sticla ta de bere pe care ai lăsat-o undeva goală, pe o masă de lemn. Nu există marjă de eroare, gâtul sticlei va fi prea îngust. Te asigur, va nimeri şi va rămâne pe fundul ei. Nici nu o să se usuce. O să rămână acolo până o să fie luată în braţe de o altă picătură, mai grasă, mai frumoasă, mai sferică şi mai udă, care şi ea o să aştepte un timp până păţeşte acelaşi lucru. Şi aşa mai departe. Încă nu s-a stabilit cu exactitate durata acestui interval de timp. Nu se ştie nici dacă picăturile în cauză sunt fericite împreună, acolo în sticla ta. Personal însă, tind să cred că nu. Ideea este că aceste picături sunt nevoite să fuzioneze. Numai din cauză că ţi-ai lăsat sticla pe masa aia de lemn. (măi creier de găină !)
Nu mai lăsa locuri goale în urma ta.
Şi nu-ţi mai lăsa sticlele pe unde apuci.
Dacă sare vreun animal pe masă şi îţi răstoarnă picăturile? O să se scurgă totul pe piciorul mesei.
Să vedem ce-o să faci ...

Ce testament?

2011-04-08T15:02:00.000-07:00

Bună,
Vrem tot. Vrem toate culorile de pe tine şi Luana mă roagă să îţi spun că salamul de biscuiţi nu o mai face fericită. Vrem să fim fata aia cu cercelu' perlă şi vrem să fie ziua tânără mereu. Nu mai vrem sa stăm in apartamentul doi plus cinci egal şapte (257). Nu ni se mai par amuzante glumele tale şi nici nu ne mai place cum râzi singur la ele. Ai putea să pleci pe Lună, ca somalezul care s-a jucat cu elasticul de la chiloţi. Dar înainte să pleci, să ne dai totul, că merităm. Luana îmi şopteşte că vrea cravata aia cu ciupercuţe. Nu ştiu de ce ar vrea-o, că e groaznică. Dar mă rog, dacă ei îi place... da, dă-i-o. Eu mai vreau reţeta aia de lasagne şi aş mai vrea papucii pufoşi, brelocul cu turnul eiffel, şireturile cu dunguliţe, dacă eşti bun lasă-mi şi un deget te rog (cu tot cu unghie)- oricare şi mirosul ăla de mandarină de dimineaţă şi vin din ăla bun de care ai luat săptămâna trecută. A, şi cheile. Mai vrem 2.5 kg încredere, 1 kg bucurie ( nu îţi cerem mai mult că ştim că nu prea ai nici tu), 3 kg simţul umorului 1,2 kg inteligenţă emoţională şi 10 kg răbdare. (O să mă mai gândesc, dar cred că astea sunt toate ingredientele necesare) (o să mă mai gândesc). De fapt nu vrem chiar tot... poţi să îţi păstrezi încruntările şi sunetele ciudate pe care le scoţi în timpul nopţii atunci când pari că te transformi. Ba mai mult, o să îţi dăm şi noi ceva : cuvinte. Da, îţi dăm cuvintele înapoi, că nici nu ştii când să le foloseşti. Minciunile le păstrăm, sunt în cămară - doar alea erau potrivite. Trebuia să minţi mai des. Ţi-am spus că trebuia să mai jucăm poker din când în când. Este inadmisibil să te bat eu de fiecare dată. Nici nu ştiu să joc.
Bună, sunt Luana, Margot s-a dus la baie. Eu am vrut doar să-ţi zic că eşti un idiot. N-a vrut să scrie. Pa.

Margot nu a mai ieşit din baie.
S-a electrocutat.

Curăţenie de primăvară

2011-03-26T10:23:00.000-07:00

Înainte de toate: Dragă iarnă, sper să te împiedici şi să mori.
După cele de dinainte de toate: Acum, când au început să se lipească gărgăriţe de tine pe stradă, când cetăţenii încep să se aşeze doar pe scaunele de pe o parte a tramvaiului, căci pe cealaltă bate soarele, când cade textila de la coate în jos, când nu mai am degetele captive; când degetele-mi pot zbura în sandalele beige de care mi-a fost aşa de dor, ACUM când nu mai are nimeni nasul roşu, acum când zăpada a plecat şi gropile se văd din nou şi când devin ucigaşă de vrăbii matinale şi acum când cucoanele sunt nevoite să-şi lase blănurile acasă, aş spune eu că este momentul oportun pentru curăţenie. O să şterg ficuşii de praf. Îmi vopsesc pereţii în verde brotăcel, mă uit la filme vechi şi mănânc spaghete carbonara. Pentru că a venit prima vară.
După cele de după cele de dinainte de toate: Dragă vară cea de-a doua, hai mai cu talent!

2011-03-16T06:53:00.000-07:00

"Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele!"

Conjugare sinonimică

2011-01-14T04:55:00.000-08:00

Cu siguranţă vine un moment în viaţă când realizezi că ceilalţi sunt o cantitate neglijabilă. Nu? Nu. Cum ar putea fi, din moment ce întreaga ta existenţă se bazează pe ei? E drept că printr-un strănut al creierilor lor îţi pot şi desfiinţa această existenţă, dar cu toate astea sunt demni de luat în considerare. Fie şi cu nume de animale în loc de numele din buletin.(Mereu am crezut că unora li se potrivesc mai bine anumite nume de animale). Nu eşti 'tu şi lumea'. Eşti lumea. Eşti o lume neglijabilă în felul ăsta, norocoasă uneori că gândurile nu-ţi au voce; când ochii îţi sclipesc a M-U-I-E, de ce să mai spui pe litere? În paranteză fie spus -
múie s.f. (reg. argotic) gură; (în expr.) a duce cu muia = a amăgi, a înşela, a duce cu vorba.
MÚIE s.f. (Arg.; folosit adesea art. şi mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din ţig. mui (Graur, Juilland)- se pare că nici nu este o înjurătură până la urmă. E şi ăsta un cuvânt care există dinainte să te fi născut tu- de ce ţi-l însuşeşti? E un cuvânt ca oricare altul care nu este al tău, ci al lumii,pentru că nimic din ce ai nu este al tău, ci împărţit. Tricoul de pe tine este furat cu nesimţire uneori de maşina de spălat, care uneori este la rândul ei furată de proasta organizare a comunităţii maşinilor de spălat care uneori se hotărăsc că trebuie să-şi înceteze activitatea. Maşina de spălat nu mai funcţionează şi apoi chiuveta îţi fură tricoul. Părul pleacă odată cu foarfeca, la fel şi unghiile. Cineva a stat în picioare într-o fabrică pentru a crea foarfeca ce te poate lăsa chel.
Nu- soluţia nu stă în revoluţionarea limbii române printr-un vocabular propriu (deşi ar fi amuzant) sau sigilarea ta într-o peşteră alături de bunurile tale personale, meşteşugite de tine în timp ce îţi mângâiai şarpele pe creştet ca pe animalul tău de ~~casă~~ peşteră. Nu trebuie să porţi blănuri de urs la 1500 m altitudine, căci epoca aceea s-a terminat. Atunci erai tu şi lumea. Acum zaci şi consumi calorii apăsând nişte butoane pe ceva ce se cheamă tastatură, furând ceva spaţiu virtual de pe un site ce se cheamă blogspot. Fiinţa- minunată invenţie. Acum eşti aici şi îţi împarţi lumea cu restul lumii. Aşa că independenţa ta e doar un mod de a spune că eşti puţin mai prost. Pentru restul lumii. Dar nu te îngrijora, drag ansamblu venos, vei fi în scurt timp înghiţit de o nouă lume !

Unde? Cand? Cum? CE?!

2010-11-30T04:30:00.000-08:00

Ce optimism încântător! Am putea pune asta pe seama vieţii pure. Puterea ta constă în aceea că pentru tine nu există viitor, ci un etern prezent, veşnic eşti viu, veşnic visezi, totul ţi se aranjează mulţumitor, ca într-un tablou de Klimt.
Dar dacă pentru o secundă ai păţi acest lucru îngrozitor şi anume să-ţi dispară speranţa, sau credinţa, şi dacă în acelaşi timp te-ai proiecta spre moarte, spre scandaluri cu poţiune în ceaun cu flăcări şi cu sange- scandalul cel mai de pomină- atunci ţi s-ar aburi destul de tare oglinda.

The Official Be Stupid Philosophy

2010-10-22T11:56:00.000-07:00

Cofeină

2010-07-06T15:51:00.000-07:00

Azi n-am avut timp să mănânc aşa că am ieşit pe uşă cu un ou fiert în mână. M-am întâlnit cu o vecină la lift şi mi-a spus că sunt caraghioasă şi eu i-am spus să-şi ude florile. M-a ars soarele şi mi-au ieşit pistrui pe drum spre Baicului. Fotoliul era în acelaşi loc, în mijlocul sufrageriei, ca să poţi schimba canalele de la televizor cu piciorul, dulceţurile fine tot în cămară, aliniate perfect, jaluzelele trase, roşiile în coşul mare de lângă frigider. M-am întins după cutia de cafea şi m-am gândit la cea mai fericită poveste pe care am trăit-o. Îmi veneau în minte ca gloanţele pe ţeavă şi nu puteam să le opresc, îmi apăreau doar începuturi de poveşti sau mijloace sau pătrimi de poveşti, că se mişcau prea repede. Poveşti cu pisici, poveşti cu apă, cu multă mâncare, cu oameni proşti sau deştepţi dar buni, cu gulere albe şi cu hârtie de împachetat , cu pietre şi fân cu tine şi fără tine, cu şerveţele cu acuarele cu biciclete cu ghiozdane rupte şi picioare goale, poveşti cu glugi pe cap în ploaie şi cu cărţi citite în cadă poveşti pe limbi inventate, cu avioane lipite pe pereţi şi poveşti cu telefoane puse la uscat pe calorifer poveşti cu julituri tâmpite şi cu alergici la alge şi la copaci. Până mi-am adus aminte de cafea.
CAFEAUA DRACULUI.

Live, de la faţa locului

2010-06-13T12:00:00.000-07:00

Îmi zbârnâie greieri în urechea stângă. E la fel de noapte ca în fiecare zi şi greierii de-aici vibrează şi sar, cantă şi seduc greieriţe. Sunt sub o constelaţie rotundă, toate avioanele se întâlnesc deasupra mea, iar nişte păpădii cât merele îmi gâdila genunchii goi. Şi picioarele-mi sunt goale, zgâriate şi muşcate de ţânţari, cu pământ sub unghii şi furnici pe la glezne. Furnici care sfidează legile gravitaţiei, care îşi cară firmiturile de pâine pe mine. Citesc zboruri de porumbei cu crenguţe de măslin legate la picior, merg printre paie şi nu mă opresc, căci vreau să mă întâlnesc cu sunetul urechii mele drepte. Peste plantaţia de bumbac este plantaţia de muşeţel şi după ea, mult mov de levănţica. Se amestecă frumos în nările mele, dar nu văd, că este beznă şi nu aud, că nu găsesc.

Glumiţă

2010-05-10T15:27:00.000-07:00

Ca o floare cu petale arămii, te deschizi în faţa mea, apoi zbori cu aripi lungi către nord sau către sud, nu prea ştii, dar pleci. Ca greierele cu urechi pe picioare auzi cum te strig; stai în genunchi pe un nor şi nu auzi. Eşti ceva din tot, niciodată prea puţin. Câteodată cu aspect de omidă grasă ce va fi storcita de un trecător, pari să tragi dintr-o narghilea lângă o ciupercă sălbatică, ca-n poveşti. Dezinvolt dar trist, îţi doreşti să poţi simţi gustul de măr sau emoţia unuia fără bilet când controlorul este lângă el. Nu poţi, pentru că eşti mai mult decât sentiment, mai mult decât stare şi percepţie. Eşti peste limite decente, când poţi să descoperi toate nuanţele de culori, dar nu le poţi vedea. Eşti inapt, legat în cămaşă de forţă când o pasăre îşi cântă melodia, când copiii îşi decorează castelele de nisip cu scoici. Când vei vedea o să înţelegi- spun ei- dar tu încă nu poţi, nu o să poţi, căci nu trebuie. Sau poate nu ai ochi. Locul tău este printre nimfe schizofrenice şi printre sticle de cauciuc. Nu ai dreptul să trăieşti, dar te râvnesc. Pentru că nu te pot avea, orice ai fi- obiect, fiinţă, gust, fragment din toate oriceurile. Pentru că te râvnesc. Pentru că nu te pot avea.
Numai şi numai pentru că te râvnesc.

Dă-te

2010-04-12T10:23:00.000-07:00

Ia bă boule mâna că te arde, nu simţi?
Nu.
Da ce-ai?
N-am.
Ce?
Piele.
Şi cum simţi?
Am inimă, bă boule.

Beţia- pentru Lara

2010-04-01T10:54:00.000-07:00

Pentru că o singură dragoste este cea mai nesimţită minciună, nu pot să definesc decât cu o oarecare aproximare semnificaţia acestui cuvânt din punctul meu de vedere. Ca echivalent al frazei "Mă duc să-mi fac un ceai că mi-e foame", beţiile mele multe şi mărunte nu au inclus des,nici rar, hamei sau grade de alcool. Poate nu au venit numai în urma unor conserve pe care să scrie "Prietenii ştiu de ce" sau a unor pahare curbate ţinute între degetul mic şi cel mare. Deoarece beţia o percep ca fiind o schimbare de stare, de perspective, de priorităţi sau diverse interpretări, pot spune că sunt alcoolică. Beţiile mele înseamnă zâmbete şi glume bune, înseamnă bucăţele din Schopenhauer, ca de exemplu- "Pot să mă comport că un val de mare, ca o cascadă vijelioasă, ori ca un lac placid, însă astăzi aleg să fiu o picătură de ploaie", înseamnă idei şi maturitate amestecată cu imaturitate, de fiecare data în proporţii diferite şi mai presus decât orice, înseamnă libertate.
Poate prima oară când am avut parte de aşa ceva a fost atunci când am învăţat să merg. De scos limba la alţi copii nu am scos-o niciodată, însă cred că cei care mi-au scos-o mie au fost şi ei, beţi.
Am măzgălit pereţi cu sprei şi m-am îmbrăcat oribil de multe ori. Am dat palme pentru care şi acum mă consider beată, sau poate sunt acum beată pentru că spun asta.
Şi probabil că ultima beţie pe care am tras-o a fost acum o jumătate de oră, când mi-am făcut ordine pe birou.
Aşadar, Lara, nu pot să închei cele de mai sus, ca răspuns la întrebarea/cerinţa/leapşa ta decât cu un glorios "Beţia este viaţa si viaţa e beţia!"

I dedicate my true love to Cyanide and happiness

2010-03-31T14:13:00.000-07:00

Cyanide & Happiness @ Explosm.net

Mai avem nevoie si de...

2010-03-17T11:31:00.000-07:00

...oameni!
Îmi curg lacrimi de asfalt când mă gândesc la tine şi la voi, lacrimi obsesive şi corosive câteodată, care îmi fac tranşee în faţă; traseul lor până la bărbie îmi face şanţuri în obraji.
Straniu cum iubiţi nimic şi căutaţi şosete curate sub pat. Metalul miroase a flori de mătase pentru nările voastre şi iarăşi, ciudat cum nu sunteţi daltonişti dar verdele vă tot apare în faţă.
(Nu o să găsiţi)
(şosete curate sub pat)
Vă lipiţi de praful de prin jur, ca nişte sărăţele date cu ou; vă rostogoliţi în praf, vă amestecaţi cu praful. Va înveliţi în praf. Până nu mai există camuflaj, este doar transformare.
Eu vorbesc în palmă şi pun mâna pe zidurile din oraş, pe stâlpii din centru şi pe leagănele din parc, pe scaune de troleibuz, vreau să îmi rămână cuvintele acolo, cu o parte din mine. Pentru că vorbesc în palmă, vă rog să îmi permiteţi să îmi sap tranşee în corp, până ajung la sânge, la muşchi, la os şi până nu mai e nici măduvă. Până o lacrimă imensă îmi va curge de sub ochi până la gleznă, şi o să-mi copieze forma corpului la nesfârşit, până nu o să mai pot să trăiesc cu ce am în mine, pentru că am plâns pentru voi şi am s(c)ăpat.
Nu, nu cred în accidente rutiere sau în "diamante neşlefuite". Nici în pisici negre (fără un ochi); nu mai cred în mare, în note, în cer sau soare sau cifre sau etaje.
Cred că vreţi să puneţi cercei în sentimente,încercaţi să vă daţi gaură şi să va puneţi cel mai frumos cercel, dar uitaţi că sunt mai puternic vascularizate decât urechile,decât orice. Vreţi frumuseţe, obţineţi kitch şi sânge. Globule roşii peste tot, îi mânjiţi pe toţi cu sânge impur şi vâscos.Sânge de sentimente.
Sunteţi blondele din bancuri, dar violaţi momente şi locuri, planuri şi nevoi. Furaţi viitoruri care nu sunt ale voastre şi le daţi jos la şeptică pe dezbrăcate.

O mică analiză

2009-11-04T06:26:00.000-08:00

Pentru toţi ignoranţii din lume : Moş Crăciun există. Şi poartă costum mov cu buline albe. Călătoreşte cu covorul şi bea cafea amară în fiecare dimineaţă. Apare în fiecare zi, cu cadouri cu tot, numai că voi nu le vedeţi. Pentru că purtaţi tocuri ca să faceţi găurele în asfalt moale şi încercaţi să puneţi cărţi de joc în mâini de oameni morţi. Eu sunt de unde a apărut magia, v-am îmbrăcat în velur, v-am iubit porii şi gropiţele, acum vă iubesc oasele şi aluniţele. Sunt apa din robinetul care a umplut lacul vostru de melancolie şi sunt focul din bricheta bic cu care vă aprindeţi marlborourile. Sunt ce vreţi voi, pentru voi, pentru că pot. Pentru că nu va văd decât ca pe nişte binoame desfăşurate după formule prost aplicate.
Pot să fiu şi nisip între degetele de la picioare, undeva risipit în tornada voastră de virgule şi puncte de suspensie în timp ce amestecaţi prost literele şi vă mestescati măselele. Când îmi vine să plâng râd.Mă ascund după perdeaua doremifasollasi-ului perpetuu în care ne găsim în timp ce înfloreşte o lalea undeva, într-o mână de pământ.
Trăiţi în era maimuţelor irascibile şi vă hrăniţi cu lapte din cutii cu vaci care se dau în leagăn desenate pe ele. Vă zdrobiţi unghiile în scoici şi respiraţi fum de plastic ars. Vă îndrăgostiţi de primăvara din mine ca apoi să mă urâţi pentru fulgii reci şi mă daţi pe toamna care joacă macao cu vara în bălţile de noroi din creierul vostru pistruiat. Aruncaţi cu pietre în zâmbete şi le transformaţi în lacrimi cu care umpleţi 13 borcane anual. Apoi le beţi.Şi vomitaţi puroi.

Nu vă insult, şi eu sunt ca voi.

Unul pe altul, înaintând in viaţă

2009-10-12T08:15:00.000-07:00

...Continuând a mea serie -"despre nimic pe puncte", cum spune cineva drag mie...Căci bula de săpun în care trăieşte fiecare om animal creion trandafir ursuleţ de pluş sau tramvai, se sparge atunci când Vasilica apare cu un ac în mâna ei cu degete subţiri. Vasilica este o femeie rea şi proastă, ca majoritatea femeilor. Mestecă cu gura deschisă şi apoi vorbeşte cu bucăţi de salată între dinţi. Îi place să-ţi facă rău pentru că este o maşinărie care se hrăneşte cu răutate. Ascultă muzică proastă şi are păr la subraţ. Are ochii galbeni, unghiile galbene şi limba galbenă. Zboară prin lume cu aripi de lăcustă şi înarmată cu un ac special care poate sparge şi cele mai bine consolidate bule ale voastre. Nu se sperie de usturoi şi nici otrava de şobolani nu funcţionează. Urgo pentru bule sparte încă nu se găsesc pe piaţă, dar cu puţin noroc, poate daţi peste reprezentanţi ai rasei Caipora. Aceştia sunt nişte creaturi de o graţie aproape poetică, nu dorm şi nu se hrănesc, dar fac colecţie de suflete. Îţi repară stricăciunile cauzate de Vasilica în schimbul sufletului tău. Sau al Creionului, Trandafirului, Ursuleţului de plus sau al Tramvaiului. Câte un suflet pentru o bulă nouă. Ăsta este preţul pentru spaţiu, posibilităţi, alegeri sau sentimente. Dar au aripi de înger şi tenul perfect, bucle care cad aproape în nepăsare peste clavicule, ochii oceanici şi glasul de argint. Urechi nu au, căci nu au nevoie să asculte ce spun ceilalţi. Îşi ştiu treaba lor.
Se face că Vasilica şi Caipora nu au fost întotdeauna complet opuşi. Evoluţia i-a adus în acest stadiu în care fiecare luptă pentru existentă. Cine ştie câte suflete vor pieri atunci când vor începe să se mănânce unii pe alţii.
În orice caz, voi, roboţei teleghidaţi,protejaţi-vă bula şi atenţie la Vasilica!

$

2009-10-09T15:15:00.000-07:00

Hei pisi.Una cafe por favor. Ţi-ai schimbat look-ul? Vezi că ai uitat robinetul deschis. Dublă, lungă, cu lapte şi două de zahăr brun. Da' fă-mi în de-ăla de plastic că vreau să mă plimb. Ăla mare aşa, vezi că ştii. Bravo, pătrăţel.Da' mai cu talent vreau!
N-am zahăr brun; poftiţi cafeaua, să v-o torn în cap?
Să zic că mă cheamă tot Tanita? Sau poate Evelina de data asta. Nici nu mai ştiu cum mă cheamă. Cred că Ion.
Oricum, m-am angajat la un bar.
E frig zilele astea şi băieţii de la spălătorie tot vin să-şi ia cafea. La prânz vin să mănânce. Azi au fost şniţele. M-a întrebat un client unde-i baia şi aveam chef de glumiţe aşa că l-am trimis la contabilitate. 'Sunt nouă' i-am zis, 'mă scuzati'. 'Ei, nu-i nimica, acuma... Cum te cheamă?' 'Am uitat',i-am răspuns.' 'Ce maşină aveţi?' 'Toyota aia albastra' 'Aha. Şi cât consumă?' 'Un şniţel. Şi o ciorbă.'
De pe la 3 dup-amiază încolo e cam pustiu aşa că de obicei mă duc şi mă prostesc puţin cu aspiratoarele pe afară. Nu am înţeles niciodată de ce s-au făcut unii din ei spălători. De exemplu Ionuţ din Brăila.
'HOLA!'
'Da, de unde-ai ştiut?'
'Ce?'
'Ca vreau cola.'
'N-am ştiut că vrei cola, dar poftim!'

Toată lumea e stresata că azi e zi de salariu. Câteva foiţe de plastic albastre, mai puţine galbene şi încă vreo 5 verzi. Depinde ce datorie ai pe caiet.
Pentru asta uitaţi să respiraţi, n-aveţi timp să vă spălaţi pe dinţi şi rataţi episoadele de CSI de pe AXN. Vorbeam pentru mine de fapt, pentru asta nu am apucat să mă spăl azi pe dinţi.

Terces

2009-03-09T12:07:00.000-07:00

"Toată incapacitatea mea de a citi se transformă în dragostea ta pentru cuvinte"

Aşa începea printre dragoni de fum şi capete de Jimi Hendrix,Perfecţiunea. Traduceri din româna zisă în româna înţeleasă, litere şi cuvinte şi gânduri şi intenţii şi silabe pe limbi alunecoase, printre urechi de ac şi cozi de pisici cu lătratul gros. O lume cu margarete mov şi beţivi aparte, poveşti înmărmurite în pereţi de paie, pereţi de paie, pereţi de paie. Paie loiale şi înţelegătoare, paie ce nu mor niciodată.
O junglă din tifon, ce nu iartă, cu vânt puternic şi valuri mari care aduc din larg alge albastre îmbibate cu prostii şi perle. Cu chitări împăiate şi neandertalieni cu microcip biologic, programaţi să ucidă.
Aici copiii mănâncă tocăniţă de ciuperci la prânz şi se confruntă cu conjunctivita. Se duc la culcare târziu şi visează bebeluşi îmbrăcaţi în clowni care le dau mielul.
Sunt vapoare fără destinaţie şi avioane cu destinaţia Copaci, numere infinite, şi apă verde în lumina sorilor. Tatuaje fosforescente cu X şi O şi viruşi ce se cred indestructibili.
Oameni ce îşi udă zilnic principiile cu stropitoarea . Ei cred cu Creierul că un mare principiu e să poţi conserva un lucru neînţeles de nimeni. Hrănesc cu energie dar o cer înapoi cu supliment.
Morile de vânt se mişcă în mocirlă şi cârtiţele sapă în nori. Furnica mănâncă din balenă şi vântul din om. Aici munţii cresc din seminţe şi au creasta din jeleu. La poalele lor zac deşerturi de sare unde locuiesc oameni care râd pe urechi.
Lumânările la ei nu se sting niciodată, când mor învie şi pictează cu roşu tot în cale. O lume unde ţânţarii îşi povestesc secretele şi se bucură în stol. Se bucură că au două spline şi nici o inimă, se bucură de lipsa ei. Păsările nu-şi iau zborul, ceapa te face să râzi şi scoicile nu se sparg.
Cârlige ce atârnă faptele pe sârmă şi roboţi nanofili care le analizează, evaluează, judecă şi condamnă.
Freziile miros a mandarine, spanacul are gust de marmeladă şi porcul are înfăţişare de păun.
Un loc unde strănutul şi "Noroc!" sunt pleonasm, unde marea e picantă şi unde creionul ascute ascuţitoarea. Oamenii nu vorbesc, ci cântă, nu plâng, ci cântă. O lume plină de fiori iraţionali, cutremure ce nasc blocuri şi etichete eronate. O lume corectă prin greşeală.
E lumea mea muritorule!

El,monstrul

2009-02-09T14:49:00.000-08:00

Era o creatură ciudată, cel puţin căci degetele din mâna stânga îi continuau în cele din dreapta. Sau cele din dreapta în stânga. (aici poate interveni sintagma paharului pe jumătate gol sau plin. Eu consider că jumătatea lui stângă era mai frumoasă.)
Sărea coarda cu mâinile.
Poleniza cetăţenii cu gânduri bune şi cuvinte alese, frumos potrivite. Eclectice. Electrice.
Nemărginit în toate sensurile, cu păr în palme, un monstru al culturii, inteligenţei, dibăciei şi al intuiţiei. Cu un ochi în frunte.
Să-i spunem Rareş-monstrul-imatur-care-se-spală-pe-dinţi-cu-mercur.
Era un monstru alcătuit din sertare. Rareş-monstrul-imatur-care-se-spală-pe-dinţi-cu-mercur era un şifonier de amintiri, gesturi, secrete, sentimente, fapte şi gânduri pe două picioare.
Se face că într-o zi cu soare i-a căzut inima dintr-un sertar. Inimă de monstru ce-i drept, dar cu artere şi toate cele. A rămas singură pe asfalt, pulsând vibrând şi plângând. Până s-au deschis şi din ea multe sertăraşe din care au ieşit multe inimioare cu aripi.
Şi uite-aşa a rămas Rareş-monstrul-imatur-care-se-spală-pe-dinţi-cu-mercur fără nici o inimă.

Bucureşti, azi

2008-10-10T10:22:00.000-07:00

Bum, explozie. Acum.
O pupilă ţi-a zburat în castronul cu cereale şi într-o fracţiune de secundă ai chelit. Nu ai păr pe cap, eşti complet neted. Ţi s-au smuls unghiile din degetele de la mână, s-au înfipt toate în frigider. Toate în afară de una care îţi blochează calea respiratorie. Un şiroi de sânge îţi curge în linie dreaptă de la jumătatea buzei inferioare până la buric. Pancreasul ţi-a aterizat într-o mână şi o coastă îţi găureşte ţesutul. Ţi-ai înghiţit majoritatea dinţilor, sau dacă nu, poate mai sunt vreo doi agăţaţi de omuleţ, iar pixul cu care făceai integrame ţi-a străpuns sternul. Pielea de pe gamba dreaptă ţi s-a dezlipit şi arată ca o bucată de gazon. De piele. Ai muci pe obraz şi îţi curge salivă din gură şi ţi-ai dislocat glezna.
Sunt Cheerios peste tot.
Eşti găurit şi chel, dar eşti un spectru de sentimente acum şi te gândeşti la fata care usucă ploi în zi de vară, cu ochii ei de miere şi vocea de argint şi mişcări de albatros.
Îţi spune că eşti nota mi din Fur Elise, eşti un pixel din 1024x768 eşti o cifră din pi. Care vrei tu; eşti o gumă de mestecat de pe străzile din oraş eşti un cm din Bucureşti-Melbourne eşti o seringă dintr-un spital eşti deştept eşti prost eşti frumos eşti urât eşti atent şi imbecil. Eşti un punct din biblie sau o respiraţie de primăvară, eşti miros de bombă atomică eşti secunda din eternitate, eşti şiroiul de transpiraţie din fiecare zi pe care îl ştergi de pe frunte în faţa uşii eşti bip-ul din Vodafone sau pauza dintre gânduri. Eşti o picătură de cerneală întinsă pe parchet, un nod din cercurile vieţii sau un bob de nisip de pe plaja din Corfu.Eşti un "alo" din câte ai spus până acum, eşti un fir de păr din blana unui urs, eşti un fluture din aia mulţi pe care i-ai simţit în burtă. Eşti un fir de iarbă de pe Wimbledon eşti o uşă de bloc din Copenhaga. O lalea din Olanda sau o mie de lei din salariul lui Bill Gates esti un pariu prost sau eşti un ac de cusut dintr-o croitorie. Eşti totul şi nimic, dar mai ales nimic.

Altfel e fata care usucă ploi în zi de vară, nu ea e altfel. Are ochi de portugheză şi o să facă planeta să fie un paralelipiped.

Overheard

2008-09-30T09:52:00.000-07:00

-M-a pupat Cezaaaraa, m-a pupat Cezaara
-Şi acum ce faci frate?
-Îi dau papucii, normal, ce să fac?

2008-09-23T11:51:00.000-07:00

Pleacă de-aici
Eşti artă.
Dar ai capul prea mare pentru
Corpul tău.
Parcă atunci-
Mai ştii, atunci când voiam să plecăm cu o
Căruţă?
-Atunci era mai mic.
Dar nu pleca,
Respiră-mă întâi.

Pentru că pot
Să fiu
Miros de lămâie.
E acru ca tine, miroase-te pe tine.
Unde ţi-e codul de bare?
Unde te scanez?
Vreau să te cumpăr.
Gata.

Aşa de simplu a fost şi la
Tine?
Te uiţi la mine de parcă vrei să-mi învârţi o
Şuviţă pe deget,
Dar eşti mulţimea vidă, tu
Şi călcâiele tale
Şi ochii şi nasul
Pectoralii sprâncenele şi degetele mijlocii şi pielea ta albă
Sunteţi mulţimea vidă, elementelor.

Ai scorţişoară în pori.
Unghii tocite şi cămaşa boţită.
Trage fermoarul şi înnoadă băutura.
Făceam mişto de tine.
Nodurile nu ţin.
Decât dacă eşti marinar.
Şi nu eşti mă, marinar.

Nu uita

2008-09-17T14:15:00.002-07:00

Că toate ţigările pe care le-ai fumat până la jumate şi toate cuvintele care ţi-au stat în gât, toate telefoanele pe care le-ai dat şi ai aşteptat să răspundă cineva la capătul celalalt ca apoi să închizi, toate biletele pe care nu le-ai compostat dar încă le ţii în buzunar, toate baloanele de săpun în care ai suflat şi în care ai fi putut să sufli, toate mulţumesc-urile şi toate gropiţele pe care le faci atunci când zâmbeşti, toate creioanele ascuţite pe care le-ai pus pe hârtie, toate cafelele pe care le-ai dat în foc, toate gurile de aer pe care le-ai tras în piept
se termină.
Se termină cu inversul cuvintelor cu care au început.

Unde-i varaaaaaaa

2008-09-17T14:15:00.001-07:00

S-o dus.
A drecu.

Legături

2008-09-07T04:41:00.000-07:00

Uită-te în oglindă.

Eşti doar un copil prost care doarme cu un ziar sub cap ca să nu-i curgă mucii direct pe pernă.
Scuze, n-am vrut să fiu aşa rea. Acum pleacă, du-te la şcoală.
Ai plecat. Şi te cheamă Lexi Tolstoietov.
Te-au păcălit, nesimţiţii. Ţi-au spus că te-a rugat un prieten să îi tragi ceva la xerox. Sau aşa ceva. Şi tu i-ai crezut. Te-au băgat într-o scară de bloc şi ţi-au luat telefonul mobil şi lănţişorul de aur de la gât.
Te-au lăsat în balta de lacrimi sărate de la marginea liftului. Ai plecat, dar te-ai grăbit şi ţi-ai uitat haina acolo, pe scări.
Hoţii au vândut şi lănţişorul şi mobilul. Acum 24 de karate au ajuns în mâinile unei doamne din cartierul Griviţa. Acum hai să-ţi vorbesc despre ea, despre Alexandrova Lubici: Îl poartă la gât în fiecare zi, deşi e bărbătesc. E croitoreasă şi toată lumea i-l admiră. Şi asta-i tot.
Într-o zi i-a tăiat unei dame fusta prea scurtă şi aceasta s-a înfuriat.
"Vreau lanţul de la gâtul dumitale pentru ireparabila-ţi greşeală, tanti!"- a zbierat clienta.
Amprentele tale sunt încă pe lanţ, dar se împuţinează. Acum e la doamna cu fumuri şi pretenţii. Ana Pericicova este acum un arheolog cu zale fine şi aurii la gât.
Mobilul e la talcioc în Obor, printre şaibe şi şurubelniţe, pantofi verzi şi cărţi cu pagini galbene.
Locatarul de la apartamentul 65 al blocului unde ai fost jefuit este muzician. Andrei Andreevici. Cântă la chitară, dar o duce prost cu banii. El ţi-a găsit haina. A dat-o pe un chil de roşii şi brânză proaspătă, din piaţă.

Au trecut 10 ani de-atunci.

Acum te bărbiereşti şi foloseşti trei rânduri de tacâmuri la masă.
15 august.
Intri în bloc şi deschizi cutia poştală. Imediat cum vezi scrisoarea te gândeşti: "Asta sigur e de la tine", dar apoi îţi trece din cap că poate nu e; dar vezi scrisul de pe spate şi atunci eşti 100% sigur că e de la ea. "Nu, nu se poate- n-are cum;nu mi-a mai scris de ani de zile..." îţi spui, dar "dacă totuşi"- te gândeşti.
O deschizi şi vezi că ai avut dreptate- chiar e de la ea.

"Vino la locul nostru duminică, pe 20"

Îţi cad pupilele in palme. Da, mai ştie de locul vostru.
Te duci, o noapte de vis.
Te întorci cu tramvaiul 14- în spate stau cei doi hoţi din urmă cu 10 ani, în faţă Andrei Andreevici, care tocmai venea de la un concert, iar lângă tine stă doamna arheolog. Vatmanul este acelasi din ziua în care ai fost jefuit. Croitoreasa i-a devenit nevastă.
Ce legături va unesc şi totuşi nici unul din voi nu ştie şi nici nu o să ştiţi vreodată, cât timp veţi mai trăi.

Ploaie

2008-09-02T10:28:00.000-07:00

Nu te-ai oprit. N-ai ştiut când să te opreşti. Alergai prin bălţi şi ţi se lipeau şuviţele de cap. Nu te uitai înapoi, intrai în oameni, oamenii intrau în tine, clipeai şi alergai.
Eşti alb ca hârtia şi miroşi a zahăr ars şi nu vrei să te uiţi înapoi. Respiri într-una.Respiri sentimentele celor de lângă tine.Respiri ziua de mâine şi tot ce va urma. Respiri cosmosul şi respiri aromele de ceai de lângă tine şi respiri tristeţe şi respiri dezamăgire şi tot te grăbeşti. Îţi mişti mâinile ca maimuţele, ai pupilele mici cât două afine. Te sperii când vezi lumina alb-verzuie de la tramvai şi îţi aduci aminte să te opreşti la semafor. E verde, iarăşi pleci. Ai picături pe gât pe buze pe nas şi mâini. Autobuze claxonează, cineva îşi scapă ochelarii, îi calci îi spargi. Un cerşetor stă într-o baltă. Crede că e Marea Egee. Nu vezi. Nu vezi. Niciodată nu vezi. Îţi sună telefonul. Ce tâmpenie de sonerie. Ţie îţi place, că mereu ţi-au plăcut numai tâmpenii. Domnul cu paltonul negru- tu nu-l vezi pentru că te grăbeşti şi-ţi intră părul în ochi-stă rezemat de un zid şi se uită la tine. Treci de el şi întoarce capul după tine."Alo" zici. Ţi se schimbă faţa. Ce s-a întâmplat? De ce nu mai funcţionezi? Ţi-au căzut sprâncenele şi acum trebuie să învârt de cheie. Ca la clown-ul de jucărie de la bucătărie cu care te joci ca un retardat.Vreau să dai iar din picioare, de ce te opreşti? Stai în mijlocul drumului acum, eşti un obstacol pentru ceilalţi. Nu pot să ajung la tine, nu pot să învârt de virtuala cheie. Nu pot să te strâng în braţe şi să-ţi dau cu praf de mers. Nu pot dar trebuie să pleci. Îţi intră picături în ochi, ţi-ai dat capul pe spate. Stai acolo, un punct negru nemişcat între furnicile oraşului cu telefoane la urechi şi pantofi cu toc şi serviete. Paltonul negru îl îmbracă pe omul care s-a uitat după tine ca o mânuşă de chirurg. E strâmt, domnul are burtă şi nasturii o să-i plesnească. Ce dinţi galbeni are şi ce ochi mici şi negri şi ciudaţi şi reci şi răi are. PLEACĂ PROSTULE, NU MAI STA ÎN MIJLOCUL STRĂZII! Nu mă auzi şi eu nu pot. Nu pot să mă auzi. Are un pistol. E o mânuşă de piele neagră cu cinci degete cărnoase pe el. Pământul s-a crăpat în două. Nu, doar a apăsat pe trăgaci. Ochii lui au apăsat pe trăgaci cu arătătorul îmbrăcat în bucata de piele neagră. A ţâşnit ca apa dintr-o băşică. Atunci când am crezut că s-a crăpat pământul în două. A văzut reclama la Ikea, a văzut coada de la autoservire, a văzut un dalmaţian care făcea caca pe trotuar, a văzut picăturile care tulburau Marea Egee, a văzut ochelari împinşi pe nas şi telefoane Ericsson. A văzut capete şi pajure a văzut soare a văzut nori şi curcubeu fulgere fum şi a văzut roşu. Glonţul. Acum te vede pe tine dinăuntru. Iţi vede celulele, iţi vede ţesutul şi organele, iţi vede infecţiile pulmonare si micul dejun din stomac. A văzut prima oară părţile din tine care acum devin părţi din exteriorul tău.
Tu nu mai poţi să plângi, aşa că o fac eu.

Retezat je t'aime

2008-08-22T01:40:00.001-07:00

Tu ce vezi pe fereastră?

2008-06-29T11:56:00.000-07:00

Eu văd numai ce aş vrea să văd.

B

2008-04-25T10:42:00.000-07:00

A fost odată un iepuraş.
Un iepuraş cu baterii duracell.
Făcea o data ŢUŞTI! şi băga turbo.

Era cel mai dragut iepuraş.
A venit la mine şi mi-a zis că semăn cu o bucată de criptonita.
"Bagă mă turbo!" i-am zis.
"Bine, dar vezi că ţi s-a întins creionul."
"Îţi mulţumesc. Ai văzut-o pe iepuroaica aia care ţi-a făcut cu ochiul?"

LOLAA!
Şi s-au iubit.

1

2008-04-14T12:27:00.000-07:00

Ziua 1:

"Un ansamblu poate fi mai important decât întregul şi un gest mai important decât o demonstraţie."

"Timpul învaţă pe cei fără şcoală"

"Ici vous pouvez choisir votre billet, le trajet et la relation que vouz desirez etablir avec les objects"

"Limba nu are oase, se îndoaie după vânt."

"Lumea e aşa cum o vedem, doar că nu o vedem toată."

-Muzeul Ţăranului Român.

Se poate numi boschetăreală?
CULTURALIZARE, frate.

?

2008-04-07T06:47:00.001-07:00

Vreau şi eu o carte în care să fie toate cuvintele din lume în toate limbile de pe Pământ. N-ar fi foarte folositoare, dar măcar aş şti că tot ce aş vrea vreodată să spun ar fi în mâinile mele.-JSF

Sinus si cu Cosinus sitting in a tree

2008-03-24T12:15:00.000-07:00

Bun, ce facem acum? Păi eu zic să împărţim forţat prin cosx cosy şi atuncea vine sinx cosy pe cosx cosy plus sinx siny la fel, pe cosx cosy. (Aici cobori din bloc)
Mhmmm, multe simplificări, nu? (Pus o cască în ureche) Aici cosx cosy , aici complet nu? (Pus ambele căşti în urechi)
Se aplică formula precedentă, înlocuindu-l pe y cu -y şi ţinând seama de (faptul că uneori claxoanele au o intensitate mai mare decât cea a instrumentelor pe care le asculti tu) imparitatea funcţiei.
Temă: Regăsiţi formula precedentă pornind de la definiţia tangentei. (Observi îndeaproape cum toată lumea îşi urmereste interesul). Şi dezvoltaţi, da? Ai modelul pe tablă. (Mai ales X)
Două rânduri libere.
(Respiri.)

Se pot defini şi alte funcţii trigonometrice pornind de la funcţiile de bază. (Se pot observa şi alte probleme înafară de încălzirea globală.)
Cosinus de la ce vine?
De la unghi Complementar, bravo Moise. De-aicea vine.
Exemplu, de altă funcţie, da noi nu intrăm în detalii acuma: Secantă de x sau de alfa dacă vreţi să păstraţi argumentul egal 1/cos şi cosecantă egal cu cine? 1/sin.
Calculaţi tg 2x presupunând cunoscut b=tg(x).
Hai bă, Donoiu că văd că eşti activă. Da aia ce mai face, că de-o lună n-am mai văzut-o,Arsene- de două săptămâni n-am văzut-o.

Da, mulţumim. Scrie-l şi pe următorul şi dup-aia să te duci la loc.
[]
Hai cine vine? Hai activ vreau să văd, hai Mihăilă, cum începi?
@# @#@# @#@# @#@# @#@# @#@# @#@#@# @#@# @#@# @#@#
*aoleu*
*aoleu*
*aoleu*
*aoleu*
Nu, direct. Aşa, da- egal puncte puncte că de-acuma e doar algebră plicticoasă.
Temă, scrieţi acolo: Exprimaţi tg de n(x) cu ajutorul lui p=tg(x) pentru n=4 & 5. (Încercaţi să dormiţi fără să luaţi somnifere)

INTERPRETAREA GEOMETRICĂ A FUNCŢIEI TANGENTĂ:

Deschide paranteza

Închide paranteza.

Ducând această dreaptă (Călcându-i pe toţi pe cap) uite ce observaţie putem să facem: eu afirm că intersecţia prelungirii razei cu dreapta pe care am desenat-o ne dă exact segmentul AT, adică tangenta. (Adică ce căutam)
Construcţii ajutătoare- proiectez P-ul. (duci de nas câţiva proşti de pe circumferinţă)
Bun deci astea sunt catetele.
(Date fiind circumstanţele)

r.

Timpul

2008-03-09T16:15:00.000-07:00

"Timpul este o dreaptă, o axă de numere reale cu originea aleasă pe criterii religioase, sau pur şi simplu a patra dimensiune. Sau, dacă vrei, un fascicul de drepte paralele cu origini diferite, existând posibilitatea saltului perpendicular între ele. O funcţie cu nişte parametri enormi şi chiar recursivi, ce vrei mai clar de-atâta să-ţi spun? Înţelegi?"

2 in 1

2008-02-20T09:57:00.000-08:00

Ea:

Era o fată normală. Nici urâtă nici frumoasă. Nici grasă nici slabă. Nici înaltă nici scundă. Îşi purta părul prins în coadă şi avea ochii făcuţi cu dermatograf. În fiecare zi la fel. Şi purta tricouri decoltate, îi plăcea să îşi arate claviculele. Câteodată stătea şi se uita în gol cu ochii mari şi capul greoi în timp ce îşi rodea unghiile de la mâna stângă. Numai de la mâna stângă. Cu dreapta întorcea pe degete un pix Stabilo. Acelaşi pix cu cerneală albastră în fiecare zi.
Avea tenişii murdari şi hainele decolorate. Adora să joace Scrabble, totuşi niciodată nu a putut să pronunţe "supercalifragilisticespialadocious".
Nu râdea cu nimeni şi de nimeni niciodată şi niciodată nu spunea niciodată. Ticuri verbale nu avea dar mereu i-au plăcut rârâiţii şi sâsâiţii. Avea degete lungi şi feminine.În fiecare zi vorbea cu câte cineva pe unde mergea şi în fiecare zi se găsea câte o băbuţă căreia să îi care sacoşele cu pepeni.

El:

Era frumos. Avea o figură prietenoasă cu nişte ochi mari şi verzi ca gazonul de la Wimbledon, pe jumatate încadraţi de nişte sprâncene stufoase şi uşor arcuite. Vorbele lui se conturau pe nişte buze rotunde şi roz care păreau moi ca puful din puiul de pernă pe care dormea în fiecare noapte. Era destul de înalt, avea spatele lat şi îi plăcea la nebunie să poarte adidaşi. Peste tot mergea în adidaşi. Şi la film şi pe stradă şi la teatru şi la petreceri...Câteodată purta o cămaşa albă cu dungi bleumarin care făcea cute la aproape fiecare mişcare de-a lui. Era o fire veselă; de obicei înainte ca lacrima să îi ajungă în colţul gurii i-ar apărea un zâmbet imens pe faţă, care lăsa să se vadă o dantură perfectă şi nişte dinţi de un alb imaculat. Avea un păr uriaş şi nu suporta mirosul de peşte. Îşi respecta toate promisiunile şi nu minţea niciodată.
Nu saluta pe nimeni niciodată. Ei îl salutau pe el.

Ei:

Erau pâinea şi untul. Erau podeaua şi covorul. Focul şi oxigenul. Copilul gras şi ciocolata. Erau pixul şi mina. Mierea şi albina. Calendarul şi data. Ochelarii şi lentila. Ecuaţia şi egalul. Apa minerală şi bulele din ea. Tutunul si nicotina. Erau pantalonii şi cureaua. Chirurgul şi bisturiul. Dirigintele şi catalogul. Alpinistul şi carabiniera. Peretele şi tapetul. Maşina şi volanul. Bradul şi răşina. Erau curcubeul şi culorile. Şoseaua şi semnul de circulaţie. Limba romană şi diacriticele. Trenul şi şina. Elecricitatea şi stâlpul de telegraf. Patul şi cearceaful. Chitaristul şi chitara. Erau minutul şi secunda. Tabloul şi rama. Harta şi legenda. Radioul şi frecvenţa. Oul şi gălbenuşul. Fermoarul şi zala. Peştera şi stalagtitele. Degetul şi inelul. Banul şi portofelul. Dreadurile şi croşeta. Clespsidra şi nisipul.

Erau un Tot.
r.

Esti

2007-12-06T02:31:00.000-08:00

not picking on anyone, but this is just uber cute :D
credits go to her.