Ce testament?

Bună,
Vrem tot. Vrem toate culorile de pe tine şi Luana mă roagă să îţi spun că salamul de biscuiţi nu o mai face fericită. Vrem să fim fata aia cu cercelu' perlă şi vrem să fie ziua tânără mereu. Nu mai vrem sa stăm in apartamentul doi plus cinci egal şapte (257). Nu ni se mai par amuzante glumele tale şi nici nu ne mai place cum râzi singur la ele. Ai putea să pleci pe Lună, ca somalezul care s-a jucat cu elasticul de la chiloţi. Dar înainte să pleci, să ne dai totul, că merităm. Luana îmi şopteşte că vrea cravata aia cu ciupercuţe. Nu ştiu de ce ar vrea-o, că e groaznică. Dar mă rog, dacă ei îi place... da, dă-i-o. Eu mai vreau reţeta aia de lasagne şi aş mai vrea papucii pufoşi, brelocul cu turnul eiffel, şireturile cu dunguliţe, dacă eşti bun lasă-mi şi un deget te rog (cu tot cu unghie)- oricare şi mirosul ăla de mandarină de dimineaţă şi vin din ăla bun de care ai luat săptămâna trecută. A, şi cheile. Mai vrem 2.5 kg încredere, 1 kg bucurie ( nu îţi cerem mai mult că ştim că nu prea ai nici tu), 3 kg simţul umorului 1,2 kg inteligenţă emoţională şi 10 kg răbdare. (O să mă mai gândesc, dar cred că astea sunt toate ingredientele necesare) (o să mă mai gândesc). De fapt nu vrem chiar tot... poţi să îţi păstrezi încruntările şi sunetele ciudate pe care le scoţi în timpul nopţii atunci când pari că te transformi. Ba mai mult, o să îţi dăm şi noi ceva : cuvinte. Da, îţi dăm cuvintele înapoi, că nici nu ştii când să le foloseşti. Minciunile le păstrăm, sunt în cămară - doar alea erau potrivite. Trebuia să minţi mai des. Ţi-am spus că trebuia să mai jucăm poker din când în când. Este inadmisibil să te bat eu de fiecare dată. Nici nu ştiu să joc.
Bună, sunt Luana, Margot s-a dus la baie. Eu am vrut doar să-ţi zic că eşti un idiot. N-a vrut să scrie. Pa.

Margot nu a mai ieşit din baie.
S-a electrocutat.