duminică, 8 februarie 2009

El,monstrul

Era o creatură ciudată, cel puţin căci degetele din mâna stânga îi continuau în cele din dreapta. Sau cele din dreapta în stânga. (aici poate interveni sintagma paharului pe jumătate gol sau plin. Eu consider că jumătatea lui stângă era mai frumoasă.)
Sărea coarda cu mâinile.
Poleniza cetăţenii cu gânduri bune şi cuvinte alese, frumos potrivite. Eclectice. Electrice.
Nemărginit în toate sensurile, cu păr în palme, un monstru al culturii, inteligenţei, dibăciei şi al intuiţiei. Cu un ochi în frunte.
Să-i spunem Rareş-monstrul-imatur-care-se-spală-pe-dinţi-cu-mercur.
Era un monstru alcătuit din sertare. Rareş-monstrul-imatur-care-se-spală-pe-dinţi-cu-mercur era un şifonier de amintiri, gesturi, secrete, sentimente, fapte şi gânduri pe două picioare.
Se face că într-o zi cu soare i-a căzut inima dintr-un sertar. Inimă de monstru ce-i drept, dar cu artere şi toate cele. A rămas singură pe asfalt, pulsând vibrând şi plângând. Până s-au deschis şi din ea multe sertăraşe din care au ieşit multe inimioare cu aripi.
Şi uite-aşa a rămas Rareş-monstrul-imatur-care-se-spală-pe-dinţi-cu-mercur fără nici o inimă.