vineri, 18 noiembrie 2011

Moment apoteotic

nd mi-am intors buzunarele pe dos
Și m-am uitat mai bine la materialul ros 
După ce am scăpat de ideile preconcepute 
Si nu mi-a mai păsat de lucrurile neştiute
Înainte să-mi pun ochelarii bine pe nas
Și inainte să mai fac vreun pas, 
Exact când bătea vântul mai tare 
Dar când cerul incă mai zâmbea cu soare,
Când vrăbiuţa s-a oprit din ciripit
Și copilul gras din chicotit,
După ce pe un alt copil gras l-a ciupit,
nd acesta din urmă a râit, 
Am găsit o hârtie mototolită
Prin materialul ros răcită
O hârtie goală, verde,
Nu mi-a venit a crede!
Pe lângă hârtie a mai apărut
Un mamut.
Apoi, dupa ce am facut un pas
Și după ce mi-am pus ochelarii mai bine pe nas,
M-am mai uitat o dată la mamut, 

Și mi-a venit să strănut. 

marți, 8 noiembrie 2011

Mâine și poimâine

Stă Lupu pe un scaun, singuratic într-o cameră singuratică și nu se uită la nimic, se uită în gol și nu gândește, are mintea limpede. Își mai așterne fața în pumni din când în când și din când în când pune palma pe podea și mângâie covorul. Că ajunge la covor, stă într-un fel de balansoar și e solid, chiar gras; atât de gras că materialul aproape atinge covorul. Transpiră de parcă ar fi vară și pe față i se preling picături de transpirație ca lacrimile. Dar sunt și lacrimi așa că nici nu se mai disting. Ar putea la fel de bine să fie picături de ploaie din norul de apartament pe care îl are în loc de lustră de fapt.
E bogat Lupu, stă într-o casă imensă, are și ajutoare. Vine Nina să-i aducă un ceai acum, pe vremea asta cumplită. Norii din sufragerie încep să creeze probleme, ar fi cazul să se întoarcă și cu o găleată. Șchiopătează parcă, sau îi tremură mâinile pe tavă. 'Poftiți, cu fructe de padure' 'Ce, Nina? Pleacă.'Și pleacă. Rămâne Lupu iar singur în sufrageria udă, singuratic din nou în sufragerie, singur. Și se gândește Lupu, ce să schimbe, cum să facă, ce-a făcut, ce să facă. Până la urmă începe să fulgere și Nina să se îngrijoreze. Șterge din bălți, freacă la parchet, acum că n-o mai gonește, dar parcă degeaba. Se întorc norii, dacă pleacă și dacă nu, își cheamă și alți prieteni.
Lupu n-are răspunsuri și crede că e din cauza Ninei, că în loc să-i vină lui se duc la ea, pentru că e și ea în cameră. Așa că începe să o bată, își scoate cureaua și vrea să-i dea peste picioare dar o nimerește în cap și îi sar doi dinți din gură. Știrbă și cu sânge pe bărbie, pleacă din nou - se duce să aprindă soba de data asta. Dar știrbă și cu sânge pe ea, Lupu a avut dreptate, i-a furat răspunsurile, știe ce să facă și cu ce-a greșit. Închide ochii și vede ca-ntr-un vis Nina în bucătărie cum a uitat Lupu să-și ia copilul de la școală și cum nici o floare nu i-a luat soției de ziua ei. Floare ca floare dar nici un la mulți ani, nimic.
Acum Lupu e în pragul divorțului și Nina știe tot, vede tot ce s-a întâmplat, că era în sufragerie când a bătut-o Lupu cu cureaua, când i-a furat gândurile. Nici nu e supărată că a bătut-o, se simte vinovată chiar. Are un șorț alb, care nu e proaspăt spălat și de fapt e îngălbenit pe la margini. Vrea să-l ajute pe Lupu și se duce din nou în sufragerie unde acum e viscol. Trece cu greu de troienele de la ușă și acum mai are puțin și ajunge la Lupu, care e încă pe scaun, nemișcat, cu nasul roșu, așteptând de parcă fiecare fulg îi face bine; de parcă fiecare fulg îl ajută câte puțin să-și dea seama ce să facă pentru a face din nou totul bine. A ajuns Nina la scaun și vrea să-i ia pumnul lui Lupu în palmă, să-i zâmbească și să-i spună că totul va fi bine, că-l cunoaște și că pot vorbi în bucătărie, da, să meargă în bucătărie că acolo e bine, e uscat, și poate să-i facă ceai de mentă dacă nu-i place de fructe de pădure. Dar Lupu, cu fulgi de zăpadă în sprâncene, se încruntă și din nou vrea să o bată. Se uită ca turbat la ea și parcă nu știe cum să o atace. E înțepenit de frig și aproape îngropat, dar foarte amenințător. Mintea-i este tot goală, n-are soluții, n-are perspectivă, n-are context și e convins că totul se întâmplă din cauza Ninei. Așa că până la urmă se ridică din balansoarul confortabil, o ia pe Nina de mână și o izbește cu umărul de perete. I-a dizlocat umărul și săraca acum încearcă să scape dar e prea târziu și viscolul oricum o ține pe loc. Lupu face găuri în zăpadă cu picioarele, se duce la Nina și țipă la ea; îi spune să înțeleagă, să nu-l mai deranjeze, că o să-i facă și mai mult rău. Și dintr-o dată Nina deschide ochii larg, până aproape nu mai are pleoape și vede cum o să moară Lupu, cum se plimbă într-o grădină și se apleacă să miroasă un trandafir, dar o gâză i se urcă pe deget și încearcă să scape de ea că nu-i plac insectele de nici o culoare, dar nu e atent și se împiedică de un ghiveci. Cade și un lemn care iese din pământ, pe care se cățăra un pui de pom i se înfige chiar în inimă. Cu ochii larg deschiși vede Nina ziarul din mâna lui Lupu, în grădină, din data de 10 noiembrie. Încă n-a clipit. Lupu moare pe cale accidentală vede ea, cu ochii larg deschiși, din voința nimănui, fără motiv, dintr-o prostie monumentală.
Închide Nina ochii și își spune că mâine totul se va termina. Sau va începe să se termine.
Și când a plâns la înmormântarea lui Lupu și-a spus același lucru. Și-n ziua următoare la fel. Până când chiar s-a terminat. Și după ce s-a terminat și-a zis că poate o să înceapă din nou, așa că în ziua ce a urmat a putut să zică din nou același lucru, că va urma să înceapă să se termine.