duminică, 25 septembrie 2011
vineri, 23 septembrie 2011
joi, 22 septembrie 2011
Despre dor si alte sentimente
Cum umorul deriva din frica, atunci frica urmeaza sa creeze o legatura cu dorul: frica de dor. Nu stii ce este, e alt fel de frica decat cea de caini. Cand te proiectezi in viitor si veszi ca nu vei mai sta niciodata la masa cu omul cu carlionti si rasul zgomotos din fata ta. Niciodata. Iti lasa abonamentul de metrou si cartela de telefon pentru ca nu o sa mai aiba nevoie de ele, pentru ca pleaca pentru totdeauna. Si o bricheta, un desfacator de sticle in forma de picior si o poza cu o pictura de-a lui Michelangelo.
Existenta ceva-ului este prin opusul sau- ce bine e ca am atata tristete incat sa-mi pot imagina cum zbor de fericire cu aripi de bufnita expandate la infinit, cu gura care-mi taie urechile si cu limba pe afara, ca un caine prost care se bucura cand iti aduce batul inapoi.
Va multumesc tuturor pentru aceasta supa de sentimente !!! Ce sa ne mai proiectam in viitor, frica de dor si alte porcarii. Nu - hai sa traim in prezent - mi-a plecat aluna.
Sfarsit
Pa
...muie.
Existenta ceva-ului este prin opusul sau- ce bine e ca am atata tristete incat sa-mi pot imagina cum zbor de fericire cu aripi de bufnita expandate la infinit, cu gura care-mi taie urechile si cu limba pe afara, ca un caine prost care se bucura cand iti aduce batul inapoi.
Va multumesc tuturor pentru aceasta supa de sentimente !!! Ce sa ne mai proiectam in viitor, frica de dor si alte porcarii. Nu - hai sa traim in prezent - mi-a plecat aluna.
Sfarsit
Pa
...muie.
joi, 15 septembrie 2011
Cinci ani şi două luni
-Mami ce-i aia controlizator?
-E un nene care-ţi verifică biletele.
-Aha.
-Şi-ţi cere bani dacă nu ai?
-Da.
-Mulţi?
-Da.
-Câţi?
-E, mulţi.
-1000 de euro?
-Nici chiar aşa.
-Atunci 300 de dolari?
-Mai puţini Rareş, dar tot mulţi.
-O sută de mii?
-Termină. Coborâm, hai!
-E un nene care-ţi verifică biletele.
-Aha.
-Şi-ţi cere bani dacă nu ai?
-Da.
-Mulţi?
-Da.
-Câţi?
-E, mulţi.
-1000 de euro?
-Nici chiar aşa.
-Atunci 300 de dolari?
-Mai puţini Rareş, dar tot mulţi.
-O sută de mii?
-Termină. Coborâm, hai!
miercuri, 14 septembrie 2011
Îngeri
Cum numim specia care priveşte în ochi fără să clipească, pentru o eternitate sau mai multe, care râde cu ochii cu unghiile şi gura, specia care îşi impune să nu fie tristă niciodată? Cred că îngeri, de-aia zic. Şi nu vorbesc aceeaşi limbă. Nici nu trebuie să vorbească pentru a vorbi. Poartă luna pe post de pălărie, ca nişte domni adevăraţi şi când totul lângă ei se prăbuşeşte, stau pe spate cu un pai în gură într-o căruţă trasă de pisici. Dar se prăbuşeşte - şi eu şi îngerii ştim asta dar reciproc ne minţim şi atunci eu sar peste ei acolo, în fân, iau şi eu un pai în gură şi mă prefac că mergem spre soare şi nu spre explozii. Pe un drum cu pietre unde noaptea ne zboară bufniţe pe deasupra capului. Ne place să credem că nu ştim că ştim.
Pisicile aleargă spre locul unde sunt şi ceilalţi, alţi îngeri frumoşi care o să le hrănească cu peşte scăldat în apele cele mai pure ale planetei pentru efortul pe care îl vor fi depus. Şi când se gândesc la peştele acela, cu solzii lucioşi şi sănătoşi, ochii exoftalmici, sinceri şi împietriţi la gândul morţii- unei morţi crude, cu înotătoare perforate de canini de pisică - atunci aleargă şi mai repede. Li se lipesc mustăţile de frunte de la vânt şi se împiedică la o viteză ameţitoare, fără să mai ştie că au o căruţă cu îngeri de tras după ele. Aleargă din ce în ce mai repede să simtă peştele.
Şi eu când mă gândesc la soare măresc pasul. Îl măresc până nu mai pot să îl măresc.
Pisicile aleargă spre locul unde sunt şi ceilalţi, alţi îngeri frumoşi care o să le hrănească cu peşte scăldat în apele cele mai pure ale planetei pentru efortul pe care îl vor fi depus. Şi când se gândesc la peştele acela, cu solzii lucioşi şi sănătoşi, ochii exoftalmici, sinceri şi împietriţi la gândul morţii- unei morţi crude, cu înotătoare perforate de canini de pisică - atunci aleargă şi mai repede. Li se lipesc mustăţile de frunte de la vânt şi se împiedică la o viteză ameţitoare, fără să mai ştie că au o căruţă cu îngeri de tras după ele. Aleargă din ce în ce mai repede să simtă peştele.
Şi eu când mă gândesc la soare măresc pasul. Îl măresc până nu mai pot să îl măresc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)