Plouă şi la ei. Şi durează cât o ridicare de sprânceană să îşi atingă destinaţia şi scopul fiecare picătură din fiecare nor de-acolo, de departe. Ar fi stupid să plouă cu câini şi pisici, cine inventează aşa vorbe? Sau poate plouă cu ce trebuie, de fiecare dată. Dar serios, majoritatea timpului plouă cu apă...
Aşa se face că uneori acea picătură din Marea Nordului care se va evapora, condensa şi elibera din strânsoarea norului pufos de deasupra unei căsuţe de turtă dulce va merge pe un drum stabilit, chiar şi când bate vântul, ajungând ulterior în sticla ta de bere pe care ai lăsat-o undeva goală, pe o masă de lemn. Nu există marjă de eroare, gâtul sticlei va fi prea îngust. Te asigur, va nimeri şi va rămâne pe fundul ei. Nici nu o să se usuce. O să rămână acolo până o să fie luată în braţe de o altă picătură, mai grasă, mai frumoasă, mai sferică şi mai udă, care şi ea o să aştepte un timp până păţeşte acelaşi lucru. Şi aşa mai departe. Încă nu s-a stabilit cu exactitate durata acestui interval de timp. Nu se ştie nici dacă picăturile în cauză sunt fericite împreună, acolo în sticla ta. Personal însă, tind să cred că nu. Ideea este că aceste picături sunt nevoite să fuzioneze. Numai din cauză că ţi-ai lăsat sticla pe masa aia de lemn. (măi creier de găină !)
Nu mai lăsa locuri goale în urma ta.
Şi nu-ţi mai lăsa sticlele pe unde apuci.
Dacă sare vreun animal pe masă şi îţi răstoarnă picăturile? O să se scurgă totul pe piciorul mesei.
Să vedem ce-o să faci ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu