Plouă şi la ei. Şi durează cât o ridicare de sprânceană să îşi atingă destinaţia şi scopul fiecare picătură din fiecare nor de-acolo, de departe. Ar fi stupid să plouă cu câini şi pisici, cine inventează aşa vorbe? Sau poate plouă cu ce trebuie, de fiecare dată. Dar serios, majoritatea timpului plouă cu apă...
Aşa se face că uneori acea picătură din Marea Nordului care se va evapora, condensa şi elibera din strânsoarea norului pufos de deasupra unei căsuţe de turtă dulce va merge pe un drum stabilit, chiar şi când bate vântul, ajungând ulterior în sticla ta de bere pe care ai lăsat-o undeva goală, pe o masă de lemn. Nu există marjă de eroare, gâtul sticlei va fi prea îngust. Te asigur, va nimeri şi va rămâne pe fundul ei. Nici nu o să se usuce. O să rămână acolo până o să fie luată în braţe de o altă picătură, mai grasă, mai frumoasă, mai sferică şi mai udă, care şi ea o să aştepte un timp până păţeşte acelaşi lucru. Şi aşa mai departe. Încă nu s-a stabilit cu exactitate durata acestui interval de timp. Nu se ştie nici dacă picăturile în cauză sunt fericite împreună, acolo în sticla ta. Personal însă, tind să cred că nu. Ideea este că aceste picături sunt nevoite să fuzioneze. Numai din cauză că ţi-ai lăsat sticla pe masa aia de lemn. (măi creier de găină !)
Nu mai lăsa locuri goale în urma ta.
Şi nu-ţi mai lăsa sticlele pe unde apuci.
Dacă sare vreun animal pe masă şi îţi răstoarnă picăturile? O să se scurgă totul pe piciorul mesei.
Să vedem ce-o să faci ...
joi, 14 aprilie 2011
joi, 7 aprilie 2011
Ce testament?
Bună,
Vrem tot. Vrem toate culorile de pe tine şi Luana mă roagă să îţi spun că salamul de biscuiţi nu o mai face fericită. Vrem să fim fata aia cu cercelu' perlă şi vrem să fie ziua tânără mereu. Nu mai vrem sa stăm in apartamentul doi plus cinci egal şapte (257). Nu ni se mai par amuzante glumele tale şi nici nu ne mai place cum râzi singur la ele. Ai putea să pleci pe Lună, ca somalezul care s-a jucat cu elasticul de la chiloţi. Dar înainte să pleci, să ne dai totul, că merităm. Luana îmi şopteşte că vrea cravata aia cu ciupercuţe. Nu ştiu de ce ar vrea-o, că e groaznică. Dar mă rog, dacă ei îi place... da, dă-i-o. Eu mai vreau reţeta aia de lasagne şi aş mai vrea papucii pufoşi, brelocul cu turnul eiffel, şireturile cu dunguliţe, dacă eşti bun lasă-mi şi un deget te rog (cu tot cu unghie)- oricare şi mirosul ăla de mandarină de dimineaţă şi vin din ăla bun de care ai luat săptămâna trecută. A, şi cheile. Mai vrem 2.5 kg încredere, 1 kg bucurie ( nu îţi cerem mai mult că ştim că nu prea ai nici tu), 3 kg simţul umorului 1,2 kg inteligenţă emoţională şi 10 kg răbdare. (O să mă mai gândesc, dar cred că astea sunt toate ingredientele necesare) (o să mă mai gândesc). De fapt nu vrem chiar tot... poţi să îţi păstrezi încruntările şi sunetele ciudate pe care le scoţi în timpul nopţii atunci când pari că te transformi. Ba mai mult, o să îţi dăm şi noi ceva : cuvinte. Da, îţi dăm cuvintele înapoi, că nici nu ştii când să le foloseşti. Minciunile le păstrăm, sunt în cămară - doar alea erau potrivite. Trebuia să minţi mai des. Ţi-am spus că trebuia să mai jucăm poker din când în când. Este inadmisibil să te bat eu de fiecare dată. Nici nu ştiu să joc.
Bună, sunt Luana, Margot s-a dus la baie. Eu am vrut doar să-ţi zic că eşti un idiot. N-a vrut să scrie. Pa.
Margot nu a mai ieşit din baie.
S-a electrocutat.
Vrem tot. Vrem toate culorile de pe tine şi Luana mă roagă să îţi spun că salamul de biscuiţi nu o mai face fericită. Vrem să fim fata aia cu cercelu' perlă şi vrem să fie ziua tânără mereu. Nu mai vrem sa stăm in apartamentul doi plus cinci egal şapte (257). Nu ni se mai par amuzante glumele tale şi nici nu ne mai place cum râzi singur la ele. Ai putea să pleci pe Lună, ca somalezul care s-a jucat cu elasticul de la chiloţi. Dar înainte să pleci, să ne dai totul, că merităm. Luana îmi şopteşte că vrea cravata aia cu ciupercuţe. Nu ştiu de ce ar vrea-o, că e groaznică. Dar mă rog, dacă ei îi place... da, dă-i-o. Eu mai vreau reţeta aia de lasagne şi aş mai vrea papucii pufoşi, brelocul cu turnul eiffel, şireturile cu dunguliţe, dacă eşti bun lasă-mi şi un deget te rog (cu tot cu unghie)- oricare şi mirosul ăla de mandarină de dimineaţă şi vin din ăla bun de care ai luat săptămâna trecută. A, şi cheile. Mai vrem 2.5 kg încredere, 1 kg bucurie ( nu îţi cerem mai mult că ştim că nu prea ai nici tu), 3 kg simţul umorului 1,2 kg inteligenţă emoţională şi 10 kg răbdare. (O să mă mai gândesc, dar cred că astea sunt toate ingredientele necesare) (o să mă mai gândesc). De fapt nu vrem chiar tot... poţi să îţi păstrezi încruntările şi sunetele ciudate pe care le scoţi în timpul nopţii atunci când pari că te transformi. Ba mai mult, o să îţi dăm şi noi ceva : cuvinte. Da, îţi dăm cuvintele înapoi, că nici nu ştii când să le foloseşti. Minciunile le păstrăm, sunt în cămară - doar alea erau potrivite. Trebuia să minţi mai des. Ţi-am spus că trebuia să mai jucăm poker din când în când. Este inadmisibil să te bat eu de fiecare dată. Nici nu ştiu să joc.
Bună, sunt Luana, Margot s-a dus la baie. Eu am vrut doar să-ţi zic că eşti un idiot. N-a vrut să scrie. Pa.
Margot nu a mai ieşit din baie.
S-a electrocutat.
vineri, 25 martie 2011
Curăţenie de primăvară
Înainte de toate: Dragă iarnă, sper să te împiedici şi să mori.
După cele de dinainte de toate: Acum, când au început să se lipească gărgăriţe de tine pe stradă, când cetăţenii încep să se aşeze doar pe scaunele de pe o parte a tramvaiului, căci pe cealaltă bate soarele, când cade textila de la coate în jos, când nu mai am degetele captive; când degetele-mi pot zbura în sandalele beige de care mi-a fost aşa de dor, ACUM când nu mai are nimeni nasul roşu, acum când zăpada a plecat şi gropile se văd din nou şi când devin ucigaşă de vrăbii matinale şi acum când cucoanele sunt nevoite să-şi lase blănurile acasă, aş spune eu că este momentul oportun pentru curăţenie. O să şterg ficuşii de praf. Îmi vopsesc pereţii în verde brotăcel, mă uit la filme vechi şi mănânc spaghete carbonara. Pentru că a venit prima vară.
După cele de după cele de dinainte de toate: Dragă vară cea de-a doua, hai mai cu talent!
După cele de dinainte de toate: Acum, când au început să se lipească gărgăriţe de tine pe stradă, când cetăţenii încep să se aşeze doar pe scaunele de pe o parte a tramvaiului, căci pe cealaltă bate soarele, când cade textila de la coate în jos, când nu mai am degetele captive; când degetele-mi pot zbura în sandalele beige de care mi-a fost aşa de dor, ACUM când nu mai are nimeni nasul roşu, acum când zăpada a plecat şi gropile se văd din nou şi când devin ucigaşă de vrăbii matinale şi acum când cucoanele sunt nevoite să-şi lase blănurile acasă, aş spune eu că este momentul oportun pentru curăţenie. O să şterg ficuşii de praf. Îmi vopsesc pereţii în verde brotăcel, mă uit la filme vechi şi mănânc spaghete carbonara. Pentru că a venit prima vară.
După cele de după cele de dinainte de toate: Dragă vară cea de-a doua, hai mai cu talent!
joi, 13 ianuarie 2011
Conjugare sinonimică
Cu siguranţă vine un moment în viaţă când realizezi că ceilalţi sunt o cantitate neglijabilă. Nu? Nu. Cum ar putea fi, din moment ce întreaga ta existenţă se bazează pe ei? E drept că printr-un strănut al creierilor lor îţi pot şi desfiinţa această existenţă, dar cu toate astea sunt demni de luat în considerare. Fie şi cu nume de animale în loc de numele din buletin.(Mereu am crezut că unora li se potrivesc mai bine anumite nume de animale). Nu eşti 'tu şi lumea'. Eşti lumea. Eşti o lume neglijabilă în felul ăsta, norocoasă uneori că gândurile nu-ţi au voce; când ochii îţi sclipesc a M-U-I-E, de ce să mai spui pe litere? În paranteză fie spus -
múie s.f. (reg. argotic) gură; (în expr.) a duce cu muia = a amăgi, a înşela, a duce cu vorba.
MÚIE s.f. (Arg.; folosit adesea art. şi mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din ţig. mui (Graur, Juilland)- se pare că nici nu este o înjurătură până la urmă. E şi ăsta un cuvânt care există dinainte să te fi născut tu- de ce ţi-l însuşeşti? E un cuvânt ca oricare altul care nu este al tău, ci al lumii,pentru că nimic din ce ai nu este al tău, ci împărţit. Tricoul de pe tine este furat cu nesimţire uneori de maşina de spălat, care uneori este la rândul ei furată de proasta organizare a comunităţii maşinilor de spălat care uneori se hotărăsc că trebuie să-şi înceteze activitatea. Maşina de spălat nu mai funcţionează şi apoi chiuveta îţi fură tricoul. Părul pleacă odată cu foarfeca, la fel şi unghiile. Cineva a stat în picioare într-o fabrică pentru a crea foarfeca ce te poate lăsa chel.
Nu- soluţia nu stă în revoluţionarea limbii române printr-un vocabular propriu (deşi ar fi amuzant) sau sigilarea ta într-o peşteră alături de bunurile tale personale, meşteşugite de tine în timp ce îţi mângâiai şarpele pe creştet ca pe animalul tău decasă peşteră. Nu trebuie să porţi blănuri de urs la 1500 m altitudine, căci epoca aceea s-a terminat. Atunci erai tu şi lumea. Acum zaci şi consumi calorii apăsând nişte butoane pe ceva ce se cheamă tastatură, furând ceva spaţiu virtual de pe un site ce se cheamă blogspot. Fiinţa- minunată invenţie. Acum eşti aici şi îţi împarţi lumea cu restul lumii. Aşa că independenţa ta e doar un mod de a spune că eşti puţin mai prost. Pentru restul lumii. Dar nu te îngrijora, drag ansamblu venos, vei fi în scurt timp înghiţit de o nouă lume !
múie s.f. (reg. argotic) gură; (în expr.) a duce cu muia = a amăgi, a înşela, a duce cu vorba.
MÚIE s.f. (Arg.; folosit adesea art. şi mai ales în expresii) Gură, fleancă. (din ţig. mui (Graur, Juilland)- se pare că nici nu este o înjurătură până la urmă. E şi ăsta un cuvânt care există dinainte să te fi născut tu- de ce ţi-l însuşeşti? E un cuvânt ca oricare altul care nu este al tău, ci al lumii,pentru că nimic din ce ai nu este al tău, ci împărţit. Tricoul de pe tine este furat cu nesimţire uneori de maşina de spălat, care uneori este la rândul ei furată de proasta organizare a comunităţii maşinilor de spălat care uneori se hotărăsc că trebuie să-şi înceteze activitatea. Maşina de spălat nu mai funcţionează şi apoi chiuveta îţi fură tricoul. Părul pleacă odată cu foarfeca, la fel şi unghiile. Cineva a stat în picioare într-o fabrică pentru a crea foarfeca ce te poate lăsa chel.
Nu- soluţia nu stă în revoluţionarea limbii române printr-un vocabular propriu (deşi ar fi amuzant) sau sigilarea ta într-o peşteră alături de bunurile tale personale, meşteşugite de tine în timp ce îţi mângâiai şarpele pe creştet ca pe animalul tău de
luni, 29 noiembrie 2010
Unde? Cand? Cum? CE?!
Ce optimism încântător! Am putea pune asta pe seama vieţii pure. Puterea ta constă în aceea că pentru tine nu există viitor, ci un etern prezent, veşnic eşti viu, veşnic visezi, totul ţi se aranjează mulţumitor, ca într-un tablou de Klimt.
Dar dacă pentru o secundă ai păţi acest lucru îngrozitor şi anume să-ţi dispară speranţa, sau credinţa, şi dacă în acelaşi timp te-ai proiecta spre moarte, spre scandaluri cu poţiune în ceaun cu flăcări şi cu sange- scandalul cel mai de pomină- atunci ţi s-ar aburi destul de tare oglinda.
Dar dacă pentru o secundă ai păţi acest lucru îngrozitor şi anume să-ţi dispară speranţa, sau credinţa, şi dacă în acelaşi timp te-ai proiecta spre moarte, spre scandaluri cu poţiune în ceaun cu flăcări şi cu sange- scandalul cel mai de pomină- atunci ţi s-ar aburi destul de tare oglinda.
Unde? Cand? Cum? CE?!
Ce optimism încântător! Am putea pune asta pe seama vieţii pure. Puterea ta constă în aceea că pentru tine nu există viitor, ci un etern prezent, veşnic eşti viu, veşnic visezi, totul ţi se aranjează mulţumitor, ca într-un tablou de Klimt.
Dar dacă pentru o secundă ai păţi acest lucru îngrozitor şi anume să-ţi dispară speranţa, sau credinţa, şi dacă în acelaşi timp te-ai proiecta spre moarte, spre scandaluri cu poţiune în ceaun cu flăcări şi cu sange- scandalul cel mai de pomină- atunci ţi s-ar aburi destul de tare oglinda.
Dar dacă pentru o secundă ai păţi acest lucru îngrozitor şi anume să-ţi dispară speranţa, sau credinţa, şi dacă în acelaşi timp te-ai proiecta spre moarte, spre scandaluri cu poţiune în ceaun cu flăcări şi cu sange- scandalul cel mai de pomină- atunci ţi s-ar aburi destul de tare oglinda.
joi, 21 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)