Ce mai faceți, cu ce vă mai ocupați? Vă place peștele? Dar adevărul? Știința, muzica? Hai, spuneți-mi și mie, ce vă unge pe voi pe suflet?
Un tiramisu? Sau un tablou frumos, sau o casă cu piscină? Vă ofer variante, că voi nu vorbiți, tăceți mereu, va place liniștea. CE E CU ATÂTA LINIȘTE ?! Zgomotul nu vă unge suflețelul chiar deloc? Urlete și țipete. Nu zbiară nimeni, chiar și șoapta e prea zgomotoasă.
Să păstrăm sufletele la borcan,nu, acolo în cămară pe raftul cel mai de sus. Nu ajunge nimeni la raftul ăla, doar știți prea bine. Și nu se duce nimeni după scaunul din bucătărie ca să se urce pe el ca să se întindă să ... Nu, ce naiba. Nu se întâmplă. Lăsați, că acolo se mai pune și praf, un strat protector, să crească interesul și curiozitatea. O barieră cu care veți putea testa gradul de determinare al celor care vor avea curajul să scoată până la urmă capacul ăla nenorocit, înțepenit și ruginit. Puținii concurenți la jocul sufletului vostru care vă vor depăși barierele, ca sa descopere un miros de putrefacție si nori de tristeți sufletești care și-ar fi dorit să evadeze mai repede. Așteptați vă rog până se anunță marele câștigător, aveți răbdare. Oricum sufletul e nemuritor nu? Mai e timp. Avem morminte, avem pământ, unde vă grăbiți?
Liniștiți-vă, oameni buni și așezați-vă pe o canapea, frumos, cu capul între perne, uitați-vă pe geam la vrăbiuțe cât mai sunt, masați-vă picioarele, respirați și nu încetați să va gândiți la crema cu arahide! Face bine! Și în ultimă instanță, să nu uităm - zgomotul deranjează.
Acestea fiind spuse, consider că am trecut de prima etapă. Vă iau repede, că vă simt plictisiți. Cu certitudinea/incertitudinea cum stați? Piticeii de la mansardă? Adio și-un praz verde! După ce v-ați hotărât să urlați, să zbierați cu toată ființa până în momentul în care v-ați simțit corzile vocale cum vă ies pe nas, ar trebui să știți că acela este fix momentul când totul ar trebui să devină certitudine. Ai zbierat, nu mai poți să spui același lucru în șoaptă. Și dacă spui ce ai de zis întâi în șoaptă, nu mai merge să urli dup-aia același lucru, că oricum lumea e mai atentă la tine când vorbești în șoaptă. Iși coboară toți vocile să te audă pe tine; își ciulesc urechile la tine, omuleț cu vocea tremurândă de pe ultimul scaun din sală. Ce-ai spus? Ce? Vorbește mai tare, am prins 4 cuvinte și ideea generală, dar cum anume și prin ce procedeee ți-ai exprimat concepțiile? Incertitudinea se mișcă în bătăi de vânt și doar te păcălește . Te lasă să crezi că mai poate fi și altfel, când însă asta nu se poate, că nu poți opri materia în loc. Ce ai e scris pe hârtie, pe ochi, sau pe creier, pe copaci, pe cer cu litere din norișori, sau pe asfalt cu cretă, cu var, cu vopsea acrilica dacă vreți, sau cu... eu știu, suc de portocale. Aia e ce ai și e cert pentru tine. Mă unge pe suflet când îmi spuneți că certitudinea mea e o porcărie.
Mai departe, căței sau pisici? Ce vă unge pe suflet? Un rottweiler mic? Spuneți cățeii, va rog căței. Dar da, punctul trei- iluzii, speranțe, chestii de-astea? Mutați zile negre în locuri exotice, cu palmieri și nisip cald sub tălpi, zile de concediu fără sfârșit unde savurați cu ochi 'larg inchisi' raze de soare care vă trec prin haine, prin piele și țesuturi? Raze de soare care se duc direct la inimă? Vă ungeți pe suflet cu ele?
Vă lingeți pe degete apoi?
