miercuri, 31 martie 2010

Beţia- pentru Lara

Pentru că o singură dragoste este cea mai nesimţită minciună, nu pot să definesc decât cu o oarecare aproximare semnificaţia acestui cuvânt din punctul meu de vedere. Ca echivalent al frazei "Mă duc să-mi fac un ceai că mi-e foame", beţiile mele multe şi mărunte nu au inclus des,nici rar, hamei sau grade de alcool. Poate nu au venit numai în urma unor conserve pe care să scrie "Prietenii ştiu de ce" sau a unor pahare curbate ţinute între degetul mic şi cel mare. Deoarece beţia o percep ca fiind o schimbare de stare, de perspective, de priorităţi sau diverse interpretări, pot spune că sunt alcoolică. Beţiile mele înseamnă zâmbete şi glume bune, înseamnă bucăţele din Schopenhauer, ca de exemplu- "Pot să mă comport că un val de mare, ca o cascadă vijelioasă, ori ca un lac placid, însă astăzi aleg să fiu o picătură de ploaie", înseamnă idei şi maturitate amestecată cu imaturitate, de fiecare data în proporţii diferite şi mai presus decât orice, înseamnă libertate.
Poate prima oară când am avut parte de aşa ceva a fost atunci când am învăţat să merg. De scos limba la alţi copii nu am scos-o niciodată, însă cred că cei care mi-au scos-o mie au fost şi ei, beţi.
Am măzgălit pereţi cu sprei şi m-am îmbrăcat oribil de multe ori. Am dat palme pentru care şi acum mă consider beată, sau poate sunt acum beată pentru că spun asta.
Şi probabil că ultima beţie pe care am tras-o a fost acum o jumătate de oră, când mi-am făcut ordine pe birou.
Aşadar, Lara, nu pot să închei cele de mai sus, ca răspuns la întrebarea/cerinţa/leapşa ta decât cu un glorios "Beţia este viaţa si viaţa e beţia!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu