Dimineața pe răcoare/ Sunny D and rum, yum yum!

 M-am gândit eu mai bine și am ajuns la concluzia că am nevoie de o vacanță. Dar o vacanță adevărată, cu nisip și hamace în copaci și băuturi colorate cu umbreluțe. O apă să mai fie undeva pe aproape cu pești zâmbitori care nu stau se gândească la sintaxă și care dau veseli din cozi mereu. Într-un loc unde-ți zboară berzele pe la urechi și unde mereu e soare, nimic nu se termină și totul începe, unde norii sunt pufoși și albi și unde dimineața vin vacile să pască lângă hamacul tău. Nici nu mi se pare că cer așa de multe până la urmă. Pentru că serios, chiar așa, două mâini am și eu, DOUĂ și cu ele  trebuie să fac totul și pur și simplu sunt extenuate. Așa au obosit de la atâta făcut ordine pe birou și pus fulare în jurul gâturilor goale de februarie și întins banii la abonamente legat șireturi apăsat litere la tastatură, curățat portocale, întins pixuri pe foi, pixuri inutile care se termină mereu și de la atâta spălat pe dinți mototolit hârtii, deschis frigiderul și tras fermoare și deschis uși și făcut patul și de la luat în brațe și de la ținut ibrice și de la deschis sertare și de la închis sertare, de la scărpinat pe spate și aruncat cotoare la gunoi, de la nimerit posturi de radio de la răspuns la telefon au obosit, trebuie să le înțeleagă cineva și pe ele, că de la atâția ardei tăiați și aruncați în salată, de la întors pagini și ținut pieptanul, de la înfipt pioneze și de la băgat încărcătoare în priză, de la băgat cheia în ușă și gâdilat persoane dragi de la câte și mai câte altele au obosit și nimeni nu le consolează și pe ele, nimeni nu le bagă în seamă; tot eu ajung să le iau cu mine peste tot, ele poate nici nu vor să vină; poate vor și ele să stea acasă într-o zi, să mă lase-n plata mea și să zacă o zi întreagă în pat fără să facă nimic. Să se uite pe geam la toți ăștia înfofoliți care merg repede pe stradă cu glugile trase peste capete și să râdă și ele o dată, cu poftă, în sincron, să se simtă bine că nu sunt pe stradă. Că na, avem o relație specială, normal, dar nu e bine nici chiar așa să fim împreună mereu, avem nevoie de spațiu. Oricine știe asta. Așa că de-aia zic, poate ar trebui să le duc și eu undeva într-un loc special, unde să se simtă bine și să nu mai aibă nimic să-mi reproșeze, măcar o dată.
 
 Unde-o fi locul ăla?
 Să mi se prezinte, vreau să încep să organizez.